Dețin mai multe materiale în legătură cu Călin Georgescu și interferența rusă în alegerile prezidențiale de anul trecut.
Este declarația președintelui Nicușor Dan făcută duminică seara.
„Am strâns multe materiale, bineînţeles că a fost una din promisiunile pe care le-am făcut în campanie că o să lămurim ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie-decembrie anul trecut.
Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia domnului Georgescu, inclusiv ceea ce anul trecut la alegeri erau cumva nişte suspiciuni şi între timp am documentat mult mai bine interferenţa rusă, deci la momentul potrivit o să ieşim cu o sinteză din toate materialele”, a declarat Nicuşor Dan, duminică la România TV.
Președintele României a discutat și despre subiectul stenogramelor despre discuțiile liderilor țării în momentul în care s-au anulat alegerile.
„Instituţiile statului ştiau că sunt nişte site-uri care propagă nişte informaţii pe care ei, aş zice, că le-au crezut că nu pot influenţa mai mult de 4-5-6% din publicul din România, nicidecum rezultatul pe care l-am văzut cu toţii.
În momentul de faţă, faţă de discuţiile pe care le-au avut ei atunci, lucrurile sunt mult mai clare.
Adică avem rapoarte ale multor ţări europene cu servicii de informaţii foarte solide care spun că există un fenomen de manipulare, dezinformare sistematică, al Rusiei în Europa.
Avem foarte multe exemple şi de acţiuni cibernetice, şi de acţiuni de manipulare, dezinformare.
Mă interesează mult mai mult, şi cred că şi pentru România e interesant, biografia acestui personaj. Cum a stat câţiva ani la Viena şi n-a făcut nimic.
Adică sunt nişte lucruri pe care o biografie de om normal, adică oameni normali nu sunt în poziţia asta, să stea câţiva ani fără să facă nimic.
Nicușor Dan a mai susținut că „nu este neapărat o atracţie sau o simpatie excesivă nici pentru domnul Georgescu, nici pentru grupurile astea contestatare”, ci pentru mulţi dintre români există o neîncredere în statul român, în autorităţile statului român.
„Şi atunci toţi oamenii aceştia încearcă să se uite către cine pare să fie alternativa, cine s-a promovat mai bine pentru a fi alternativă şi domnul Georgescu, dincolo de toate lucrurile pe care le-am spus sau nu le-am spus, s-a promovat foarte bine”, a spus șeful statului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




