4.1 C
Sibiu
vineri, ianuarie 30, 2026

Nicușor Dan îl schimbă pe secretarul CSAT. Cine este Sorin Cîrstea, noua numire

Cele mai citite

Președintele României, Nicușor Dan, a decis schimbarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin numirea generalului Sorin Cîrstea în această funcție-cheie. Decizia a fost oficializată prin decrete prezidențiale semnate vineri, 30 ianuarie 2026.

Ce decrete a mai semnat Nicușor Dan

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele a semnat următoarele decrete:

  • Decret privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele Vasile Mihai Șomordolea, din cadrul Ministerului Apărării Naționale, începând cu data de 31 ianuarie 2026;
  • Decret privind eliberarea din funcția de consilier de stat, la cerere, a lui Mihai Șomordolea, începând cu aceeași dată;
  • Decret privind numirea în funcția de consilier de stat și secretar al CSAT a generalului Sorin Cîrstea, începând cu 31 ianuarie 2026.

Cine este Sorin Cîrstea, noul secretar al CSAT

Publicitate

Sorin Cîrstea este general în Armata Română și a ocupat funcția de comandant al Combined Joint Psychological Operations Task Force (PSYOPS) în cadrul misiunii NATO Resolute Support din Afganistan.

Pentru activitatea sa, acesta a fost decorat de Președintele Afganistanului cu cea mai înaltă distincție a Guvernului afgan – medalia „Ghazi (Erou) Mir Bach Khan”, în semn de apreciere pentru profesionalismul și sprijinul acordat autorităților și Forțelor Naționale de Securitate Afgane.

Cariera militară și studiile generalului Sorin Cîrstea

Din anul 2014, Sorin Cîrstea se află la comanda Centrului de Operații Psihologice al Armatei Române.

El este absolvent al:

-Școlii Militare de Ofițeri Activi „Leontin Sălăjan”, arma rachete și artilerie antiaeriană;

-Facultății de Electromecanică (1997);

  • Facultății de Științe – specializarea Psihologie (2005).

În anul 2010, a obținut titlul de doctor în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, cu teza „Operațiile psihologice în sprijinul managementului crizelor și conflictelor militare moderne”. Ulterior, în 2015, a absolvit

Colegiul Național de Apărare, programul postuniversitar „Probleme actuale ale securității naționale”.

Misiuni internaționale și decorații ale generalului Sorin Cîrstea

Începând cu anul 2003, Sorin Cîrstea s-a alăturat Centrului de Operații Psihologice, unde a ocupat succesiv funcții de conducere, de la șef birou operații și instrucție, până la locțiitor al comandantului.

A participat la cinci misiuni internaționale, inclusiv în Afganistan și Kosovo, cea mai înaltă funcție fiind cea de comandant al Elementului de Sprijin pentru Operații Psihologice din Pristina (KFOR) și Kabul, în cadrul Comandamentului Întrunit ISAF (IJC).

De-a lungul carierei sale, a fost decorat în repetate rânduri pentru activitatea desfășurată atât în țară, cât și în teatrele de operații externe.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Catherine O’Hara, „mama” lui Kevin din „Singur acasă”

Actrița și comediana canadiano-americană Catherine O’Hara a murit vineri, 30 ianuarie, la vârsta de 71 de ani, potrivit mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect