Președintele Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea noilor șefi ai marilor parchete, în ciuda unor avize negative venite din partea Consiliul Superior al Magistraturii.
Mandatele acestora vor începe pe 15 aprilie.
Astfel, noile numiri sunt:
Cristina Chiriac – Procuror General;
Viorel Cerbu – procuror-șef al Direcția Națională Anticorupție;
Codrin Miron – procuror-șef al Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Totodată, au fost numiți și adjuncții:
Marius Voineag – procuror adjunct al Parchetului General;
Marinela Mincă și Marius Ștefan – procurori-șefi adjuncți la DNA;
Alex Florența – procuror-șef adjunct la DIICOT.
Șeful statului a decis însă să nu semneze decretul de numire a lui Gill-Julien Grigore-Iacobici pentru funcția de procuror-șef adjunct DIICOT.
În cadrul conferinței de presă susținute la ora 19:00, președintele a vorbit despre întârzierile majore în dosarele istorice, precum cele legate de Revoluția Română din 1989 și Mineriada din iunie 1990.
„În linii mari, noi știm ce s-a întâmplat”, a declarat acesta, subliniind însă că lipsa unor sentințe finale reprezintă „o problemă de management și un eșec la nivelul justiției, fără discuții”.
Președintele și-a exprimat așteptările de la noile conduceri ale parchetelor, cerând o intensificare a activității:
„O dinamizare a activităţii parchetelor pentru a răspunde aşteptărilor românilor pentru că românii văd corupţie – şi mare corupţie, şi corupţie în interacţiunea lor zilnică cu autorităţile statului.
De marea corupţie se ocupă DNA, de corupţia curentă se ocupă Parchetul General. De la DIICOT doresc destructurarea marilor reţele de droguri şi a marilor reţele de evaziune fiscală”.
De asemenea, acesta a criticat modul în care funcționează sistemul judiciar, arătând că procurorii sunt suprasolicitați:
„Sistemul nostru judiciar a transformat procurorii în funcționari, apăsați de mii de dosare, care nu au timp să se uite la dosarele cu mare impact pentru societate.
Vom discuta despre cum să punem în balanță activitatea asta de rutină și cum să lăsăm timp procurorilor să se ocupă de dosarele importante”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




