0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 24, 2025

Noile decoraţiuni de pe strada Nicolae Bălcescu au fost puse în funcţiune

Cele mai citite

Pornirea iluminatului festiv din municipiul Sibiu a fost marcat vineri seară pe strada Nicolae Bălcescu din oraş, în prezenţa  primarului Klaus Iohannis. Pietonala a fost împodobită cu ornamente şi figurine noi, care au o înălţime de aproximativ 3,3  metri şi reprezintă forma unui fulg şi respctiv a unui înger. Vechile ornamente au fost amplasate în alte zone ale  municipiului, urmând ca treptat, până în data de 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, să fie aprins iluminatul  festiv şi pe celelalte artere principale.

Edilul-şef al Sibiului, Klaus Iohannis, a spus că speră ca sibienilor să le placă noile decoraţiuni. 

Publicitate

”Am considerat că e timpul să schimbăm decorațiunile de pe Bălcescu. Am avut din 2007 un tip de decorațiuni și acelea  au fost foarte bune. Dar pentru Bălcescu am considerat că ar fi bine să schimbăm decorațiunile cu aceste figurine, mai  elaborate, care sunt mai fine și care sper să le placă sibienilor. Și așa încercăm să venim cu ceva nou anul acesta”, a  declarat primarul Klaus Johannis.

Contractul de achiziţie şi montare a noilor ornamente are o valoare de 130.636,80 lei, sumă ce provine din bugetul local al  municipiului Sibiu.

După aprinderea iluminatului, a început oficial Weekendul Roșu din seria „Colors of Christmas”, cu spectacole de muzică  populară și patinaj artistic.

{gallery}balcesculumini{/gallery}

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FC Hermannstadt. 15 motive de speranță pentru suporteri

Articol de Georgian FuleaÎn prezent, FC Hermannstadt se află pe locul 15 din 16 clasate. O situație care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect