-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

A fost demarată licitația pentru noul sediu al Tribunalului Sibiu. Mutarea – pe 20 noiembrie 2019

Cele mai citite

Sub presiunea timpului, Tribunalul și Judecătoria Sibiu sunt nevoite să își mute sediul. Noua locație trebuie să îndeplinească toate cerințele și condițiile specifice activității judecătorești, care nu sunt deloc ușor de satisfăcut. Procedura de închiriere a unui imobil a fost demarată, iar termenul limită la care pot fi depuse ofertele este de 22 mai 2019, la ora 12.00.
Documentația pentru ofertele de închiriere a unui sediu pentru Tribunalul și Judecătoria Sibiu trebuie depusă la Registratura Tribunalului Sibiu, din Strada Calea Dumbrăvii, nr. 30.  Deschiderea ofertelor se va face de către reprezentanții Tribunalului Sibiu, tot în ziua de 22 mai, dar, la ora 14. Una dintre cele mai importante obligații este ca noul sediu să fie dat la cheie, răspunzând tuturor condițiilor din Caietul de Sarcini, în ziua de 20 noiembrie 2019. Perioada de valabilitate a ofertelor va fi de 180 de zile, existând posibilitatea de prelungire, iar suma cheltuielilor pentru relocarea sediului Tribunalului Sibiu va fi suportată de la bugetul de stat. În contractul de închiriere, care se va încheia pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitate de prelungire, este prevăzut un termen de 30 de zile, cu titlu gratuit, timp destinat ocupării spațiului și mutării. Aceeași prevedere se regăsește și la finalul perioadei de închiriere, în vederea eliberării spațiului și mutării.
Cheltuielile pentru reamenajarea imobilului vor fi suportate de proprietar
Activitatea judecătorească este complexă, iar cine se înhamă la un asemenea contract trebuie să fie conștient că toate costurile legate de schimbările pe care le va face în imobilul oferit spre închiriere vor fi pe cheltuiala proprie. Vorbim de 4.500 mp suprafață utilă. În documentarea de achiziție, Tribunalul impune ca noul sediu să se afle în Zonele Fiscale A și B, cu deschidere și acces la stradă și să aibă 70 de locuri de parcare de 2,25 metri/5,5 metri pentu fiecare autoturism. Holurile nu trebuie să depășească suprafață de 1.000 de mp, să se asigure o bună deplasare a personalului, având o lățime de cel puțin 1,5 metri în fața sălilor de judecată și minim, 1,2 metri în restul clădirii. Proiectul prevede și 10 săli de judecată a căror dimensiune nu poate fi mai mică de 50 mp pentru fiecare și să nu fie prevăzute cu stâlpi de rezistență pentru ca, în timpul ședințelor să nu fie obstrucționat câmpul vizual.  Proprietarul are obligația să izoleze fonic un spațiu util (fără holuri) de 3.500 mp. Mai mult, trebuie să asigure cablaj de telefonie fixă pentru 100 de posturi telefonice, rețea de internet (LAN) pentru 300 de calculatoare, un număr suficient de prize în toate încăperile și să instaleze, la indicațiile reprezentanților tribunalului, un sistem de supraveghere video interior și exterior. La fel de necesare sunt și existența a două lifturi, cu o capacitate de cel puțin 4 persoane, și acces în clădire, separat spre camerele de arest pentru persoanele private de libertate. Încăperea dedicată arhivei Tribunalului trebuie prevăzută cu o umiditate permanentă de maxim 50%, iar temperatura optimă în toate spațiile tribunalului, de la birouri, săli de judecată, sală de așteptare, holuri, să fie de 21-23 grade Celsius, pe tot parcursul anului.
8 mp/angajat, ferestre cu vedere spre exterior și jaluzele
Potrivit documentului, ofertantul are obligația ca toate birourile și sălile de judecată să aibă ferestre cu vedere spre exterior, la o „înălțime rezonabilă”, și toate să fie prevăzute cu jaluzele. Judecătorii permit ca birourile să fie mai mici ca dimensiune, dar mai multe la număr, dar musai ca spațiul pentru fiecare angajat să fie respectat și să măsoare minim 8 mp. În plus, toate ușile interioare și exterioare, cu excepția grupurilor sanitare, vor fi prevăzute cu încuietori, iar proprietarii vor trebui să înmâneze noilor locatari câte trei chei pentru fiecare ușă.
Suprafețele destinate celor mai importante birouri și săli
Birouri pentru personalul instanței:

  • Președinte – 1 birou 20 mp;
  • Vicepreședinte – 1 birou 20 mp;
  • Prim Grefier – 1 birou 20 mp;
  • Judecători – 15 birouri de 16 mp fiecare, câte 2 pers/birou – suprafață totală – 240 mp;
  • Asistenți judiciari – 2 birouri de 16 mp fiecare câte 2 persoane/birou;
  • Grefieri – 14 de birouri de 24 mp fiecare, 3 persoane/birou – suprafață totală – 336 mp;
  • Birou Executări Penale și Arhivă proprie – 2 persoane – 24 mp;
  • Sală de Consiliu – 40 mp;

Pentru Judecătoria Sibiu, suprafețele destinate birourilor rămân aproape identice cu cele ale Tribunalului. Singurele modificări apar la birourile pentru judecători, unde suprafața totală va fi de 192 mp, și la cele destinate grefierilor – 312 mp.
6 m3 de aer pentru fiecare persoană privată de libertate
Potrivit legii, camerele de arest nu sunt prevăzute cu geamuri. Noul sediu trebuie să prevadă patru camere de arest (boxe) pentru separarea persoanelor private de libertate în funcție de sex, vârstă și grad de periculozitate. Trei pereți de zidărie și un perete cu plasă metalică vor ajuta la compartimentarea acestor camere. Se vor monta gratii, iar pentru un control vizual adecvat, boxele vor avea o latură închisă cu grilaj metalic. Tot aici, proprietarul imobilului va avea obligația să monteze bănci în pardoseală, iar corpurile de iluminat și pentru încălzire vor fi montate în afara boxelor.
Scurt istoric
La ora actuală, în baza unui contract de închiriere, Tribunalul și Judecătoria Sibiu își desfășoară activitatea pe Calea Dumbrăvii, în imobilul ce aparține Ministerului Apărării Naționale (MApN). Acesta din urmă a refuzat categoric prelungirea contractului pe o perioadă de încă cinci ani, chiar dacă Ministerul Justiției a făcut MApN o serie întreagă de solicitări.  La baza refuzului a stat decizia de reabilitare a imobilului pentru a respecta Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării privitoare la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO – garnizoana Sibiu.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect