-1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Nu vă jucați cu simbolurile legionare. Minor reținut după ce a afișat un steag cu chipul lui Corneliu Zelea Codreanu

Cele mai citite

Un minor care a afișat un steag cu chipul lui Corneliu Zelea Codreanu de 1 Decembrie, la Alba Iulia, a fost reținut de polițiști.

Potrivit surselor Alba24, este vorba despre un minor din județul Mureș, susțin surse apropiate de anchetă.

Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar.

Pe străzile din Cetatea din Alba Iulia, de Ziua Națională a României, a fost fluturat și expus în public un steag pe care era imprimat chipul liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Publicitate

Polițiștii din Alba s-au sesizat după apariția imaginilor în spațiul public.

”La data de 3 decembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de utilizarea în public a simbolurilor fasciscte, legionare, rasiste sau xenofobe.

Din primele verificări a reieșit că, în data de 1 Decembrie 2025, în timp ce se aflau pe raza municipiului Alba Iulia, într-o zonă aglomerată, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, persoane necunoscute ar fi utilizat, în public, steaguri cu însemne și simboluri legionare, fasciste.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea documentării faptei”, au transmis atunci reprezentanții IPJ Alba.

„În câteva poze în care steagul este extrem de vizibil, apar jandarmi, dar și eurodeputata Diana Șoșoacă.

Pozele în care se poate observa cu ușurință figura liderului fascist, pe steagul tricolor, au fost postate pe Facebook de Sorin George Oltenașu, deputat SOS de Ialomița în Parlamentul României.

Între timp, după ce alba24.ro a publicat articolul, pozele au fost șterse de pe Facebook-ul lui Oltenașu.

Steagul pe care apare chipul lui Zelea Codreanu apare în mai multe poze, unde sunt prezente și steaguri ale partidului extremist SOS condus de pro-rusa, Diana Șoșoacă”, scrie alba24.ro.

Astfel de fapte sunt pedepsite prin OUG 31 din 13 martie 2002. Potrivit, capitolului II, articolul 4, „confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”.

De asemenea, potrivit alineatului 2, „cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.

SURSĂ FOTO: alba24.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Apa potabilă va fi întreruptă în Cisnădie

Apă Canal Sibiu SA anunță că marți,  03.02.2026, în intervalul orar 09.00 – 16.00, în localitatea Cisnădie vor fi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect