16.3 C
Sibiu
duminică, mai 11, 2025

UPDATE: O familie din Mediaș a ajuns la spital intoxicată cu ciuperci

Cele mai citite

O familie din Mediaș s-a intoxicat cu ciuperci. Trei dintre oameni, printre care și un copil de doar doi ani și jumătate, sunt în comă. 

banner
banner
banner

 

Oamenii au ajuns aseară la spitalul din Mediaș, conștienți, însă în cursul nopții starea copilului s-a agravat iar medicii de acolo au chemat un echipaj SMURD pentru a-l transpota la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Când au ajuns acolo, medicii au constatat că și tatăl copilului dar și bunica acestuia erau în comă. Cei trei au fost aduși de urgență la Sibiu. Tatăl, în vâstă de 35 de ani și bunica, în vâstă de 60 de ani au fost internați la spitalul județean ia copilul este în comă indusă, la Spitalul de Pediatrie. „Pacienții s-au prezentat la Mediaș cu sindrom confuzional inițial după care au apărut simptomele digestive de greață și vărsături, convulsii, agitație psihomotorie. Pacienții au trebuit intubați și i-am transportat la Sibiu la Serviciul de Terapie Intensivă unde vor fi monitorizați” a declarat Mirela Bădescu, medic la SMURD Sibiu

Celelalte 2 persoane, respectiv mama copilului și o altă femeie au ramas la Spitalul din Mediaș, staea lor fiind stabilă. 

Medicii ne recomandă să nu consumăm ciuperci de pădure pentru că unele specii sunt extrem de periculoase și pot duce chiar la deces. 

UPDATE: Copilul și tatăl său au ieșit din comă. Ei se afla acum în stare stabilă insă internați în continuare la terapie intensivă. Mama micuțului a cerut externarea de la spitalul din Mediaș, in schimb bunica este in stare gravă, susținută în viață doar de aparate. 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O nouă regulă în toate magazinele din România începând de duminică, 11 mai 2025

Începând de duminică, 11 mai 2025, ANPC impune o nouă regulă în toate magazinele din România care vând produse...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect