2.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

O gravidă în luna a noua din Mediaș și-a născut mort copilul, iar viața ei a fost în pericol. Rudele îi acuză acum pe medici de malpraxis

Cele mai citite

Caz revoltător la Mediaș. O femeie de 38 de ani, însărcinată în luna a noua a ajuns la spital cu dureri de burtă, însă a născut un copil mort, dupa care a fost și ea la un pas de moarte, aflându-se timp de aproape două săptămâni în comă. Soțul femeii a depus acum o plângere la parchet și îi acuză pe medici de malpraxis.

Crina Rus, în vârstă de 38 de ani, ar fi trebuit să nască luni, pe 7 aprilie, când avea programată operația de cezariană dar a ajuns mai repede la spitalul din Medias cu dureri mari de burtă. Medicii de acolo au operat-o, însă copilul era deja mort, în ciuda faptului că femeia și-a monitorizat în permanență sarcina. “Sarcina a fost normală, am fost la doctor, a făcut toate analizele la o clinică privată din Sibiu, ecografe făceam aici, a mai fost consultată și la Mediaș, totul era normal. A spus doar că are ceva probleme cu tensiunea, era un pic mare dar mergeam în fiecare zi la spital, își lua tensiunea, am fost la cardiolog.” a declarat Marius Rus, soțul femeii

Femeia a avut nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală însă rudele spun că medicii nu au operat-o imediat. “Noi când am plecat de acasă copilul încă mișca, dar nu au băgat-o în operație pentru că nu am avut buletinul. Le-am zis să înceapă operația că mă duc acasă după buletin.” a spus Marius Rus

În cele din urmă, femeia a fost dusă în sala de operații însă după cezariană doctorii au observat o hemoragie puternică iar pentru a o opri i-au extirpat uterul. Interventia a fost însă nereușită, iar femeia a intrat în comă. “Când s-a prezentat ea, fătul era decedat deja în uter datorită nei boli numită dezlipire de placentă normal inserată urmată de apoplexie utero-placentară. S-a intervenit chirurgical, a fost nevoie să se scoată pe lângă copil și uterul, totuși boala și-a continuat evoluția destul de brutal astfel încât a fost nevoie să se facă transfuzii massive de sânge și de plasma iar în momentul în care depozitul nostru s-a terminat am fost nevoiți să o transferăm la Clinica de Obstetrică Ginecologie din Sibiu. “ a declarat medicul Jean Mircea Truța, director medical al Spitalului Municipal Mediaș

De cealaltă parte, soțul Crinei susține că medicii de la Mediaș au acționat greșit. “Am ajuns l Sibiu, ea era în coma și au dus-o la terapie intensivă la maternitate, acolo cred că a operat-o atunci noaptea, a doua zi doctoral Streteanu a băgat-o din nou în operație. Din câte am înțeles a avut un intestin tăiat și a pierdut sânge, 4 litri de sânge avea în abdomen.”a explicat Marius Rus

Cert este că femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul din Sibiu și a fost la un pas de moarte dar după alte două intervenții chirurgicale, medicii au reușit să o salveze. “Pacienta a fost adusă de la Mediaș la Sibiu în stare gravă, în coma. S-au constatat grave probleme legate de această sângerare, a fost supusă unei prime intervenții chirurgicale de hemostază, de oprire a sângerării, o intervenție foarte complicate care a durat mai bine de trei ore. La trei zile după această intervenție s-a constatat din nou o sângerare pentru care a fost nevoie din nou de intervenție chirurgicală, aceatsa a fost una reușită astfel că pacienta a avut o evoluție ușor favorabilă. A fost deconectată de la aparate, este conștientă și se hrănește singură.” a declarat Decebal Todăriță

Rudele au depus acum o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și îi acuză pe medici de malpraxis. “Am depus o plângere ca să se cerceteze exact, nu am specificat pe cineva anume. Cei abilitați să cerceteze documentele medicale. Eu cred că e vătămare corporală, eu așa am înțeles că avea intestinal tăiat și a pierdut 4 litri de sânge, i-a fost pusă în pericol viața. Eu la Mediaș cred că s-a întâmplat ceva pentru că medicii de aici de la Sibiu și-au dat toată silința.” a susținut soțul Crinei.

 Femeia mai are un fiu de 20 de ani, dintr-o căsnicie anterioară.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ucigașul din Rășinari, reținut pentru 24 de ore

Bărbatul acuzat de omorul din Rășinari a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect