O maşină a căzut în râul Avrig iar trei femei au fost rănite şi transportate la spital. La volanul maşinii era o femeie de 76 de ani care a făcut o manevră de mers înapoi însă nu a apreciat distanţa iar maşina a căzut în râu. Şoferiţa şi celelalte două pasagere au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Accidentul a avut loc pe DJ105F, în Avrig. O conducătoare auto în vârstă de 6 de ani nu a apreciat corect distanţa din spatele autoturismului iar la efectuarea manevrei de mers înapoi, maşina a alunecat 10 metri într-o râpă.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cele trei femei au fost scoase din apă de către pompieri iar api au fost transportate la spital. „În urma accidentului, trei femei au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie de 76 de ani a suferit un atac de panică, o altă femeie în vârstă de 79 de ani a suferit un traumatism la umăr iar a treia femeie, în vârstă de 47 de ani, cu dizabilităţi, a suferit un traumatism cranio-facial.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Pompierii le-au transportat pe cele trei femei la ambulanţă iar apoi acestea au fost duse la spital.
Publicitate




