9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Patrule școlare în zona a patru unități de învățământ din Sibiu

Cele mai citite

politisti depistare cetateni sedere ilegalaSiguranţa rutieră a elevilor în zona unităţilor de învăţământ reprezintă una din priorităţile permanente ale polițiștilor sibieni. În acest sens, miercuri, 29 octombrie, începând cu ora 12:00, oamenii legii vor demara ample acţiuni cu caracter educativ şi preventiv, menite să crească gradul de siguranţă a elevilor în trafic, îndeosebi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ.

Vor fi activate patrulele şcolare în zona a patru unităţi de învăţământ din municipiul Sibiu. Este vorba de Şcoala Gimnazială „Regina Maria”, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Şcoala Gimnazială Nr. 21 şi Colegiul Naţional „Octavian Goga”.

Membrii patrulelor şcolare, însoţiţi de poliţiştii rutieri, vor fi ghizii celor aflaţi în trafic prin îndrumările adresate cu scopul creşterii siguranţei rutiere. Cel mai vizat aspect este cel al modului corect şi sigur de a traversa partea carosabilă, având în vedere faptul că indisciplina pietonală constituie principala cauză generatoare de accidente rutiere cu consecinţe grave în municipiul Sibiu.

Publicitate

Acţiunile poliţiştilor rutieri, realizate în parteneriat cu dascălii sibieni, vor continua în toate zonele unităţilor de învăţământ sibiene, pe tot parcursul anului şcolar 2014-2015, cu scopul primordial de a preveni implicarea copiilor în accidente rutiere.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect