Voluntarii din toată România au strigat pentru a cincea oară „Let`s Do It, România!”, pe 24 septembrie, și au participat la cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale.
Rezultatele finale arată că peste 200 000 voluntari au strâns peste 267 700 de saci cu deşeuri în România, în timp ce în Republica Moldova au ieșit la curățenie în Chișinău peste 3 500 de voluntari.
În Sibiu au participat la acțiune 4185 voluntari, care au strâns 4991 saci.
Unul dintre cei mai tineri voluntari „Let`s Do It, România!” are doar 3 ani, a venit însoţit de părinţi şi învaţă să respecte natura, iar cel mai vârstnic voluntar are 80 de ani şi i-a impresionat pe cei din jur cu energia și dedicarea sa. La acțiunea națională de curățenie au participat elevi, care au venit împreună cu profesorii şi şcoala – la acțiune au participat 102 216 elevi și 10 993 profesori, angajaţi din companii din diverse domenii, familii, persoane cu dizabilităţi şi chiar deţinuţi, care realizează astfel muncă în folosul comunităţii.
Voluntarii au colectat deșeuri precum: PET-uri, ambalaje, produse voluminoase din plastic, sticlă, hârtie, carton, doze de aluminiu, materiale textile, îmbrăcăminte și încalțăminte, dar şi deşeuri electronice.
În topul județelor cu cei mai activi voluntari se găsesc Botoșani (17 300 voluntari – 20 350 saci), Gorj (14 950 voluntari – 19 887 de saci), Vaslui (13 384 voluntari – 15 525 de saci), Maramureș (13 281 voluntari – 13 136 de saci), Suceava (9781 voluntari – 12 636 de saci), Prahova (8592 voluntari – 16 797 saci), Argeș (7963 voluntari – 10 463 saci), Dâmbovița (7203 voluntari – 8805 saci), Buzău (6814 voluntari – 12746 saci), Arad (5747 saci – 6916 saci).




