Peste 400 de locuri la clasa pregătitoare mai sunt disponibile pentru cea de-a doua etapă a înscrierilor care a început miercuri, 30 martie și va continua până în 8 aprilie.
Această etapă se adresează copiilor care, din diferite motive, nu au fost înscriși în prima etapă. Unii dintre ei sunt cei care au vrut să urmeze școala în limba germană, dar au fost respinși și, neavând bifată pe cererea de înscriere varianta revenirii în școala de circumscripție, au rămas neînscriși.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu au anunțat că după prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare, 71 de copii au fost în această situație.
„În judeţul Sibiu, 98,1% dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare au fost admise. Din totalul celor 3.757 de cereri depuse, au fost admise 3.686. 71 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite, altele decât cele de circumscripţie, iar părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la unitatea de învăţământ arondată iniţial”, au anunțat reprezentanții IȘJ.
Aceste cereri vor putea fi soluţionate în a doua etapă de înscriere, ale cărei rezultate finale vor fi afișate în data de 15 aprilie.
Între 19 și 22 aprilie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu va soluţiona toate cazurile rămase nerezolvate după a doua etapă de înscriere.