0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Peste 5.000 de sancțiuni în prima parte a anului aplicate de Poliția Rutieră Mediaș

Cele mai citite

Polițiștii rutieri medieșeni au aplicat în primele șase luni ale anului în curs peste 5.000 de sancțiuni contravenționale participanților la trafic, pe șosele din municipiu și pe drumurile naționale din zona Mediașului. Cifra este cu 1.569 mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut. În perioada ianuarie – iunie, au fost aplicate un număr record de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto dar și pietonilor.
Peste 1.000 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, tot peste 1.000 pentru nefolosirea centurilor de siguranță în timpul mersului, fiind reținute în același timp și un număr de 269 permise de conducere. Alarmant este faptul că dintre permisele reținute, 43 au fost ridicate pentru consum de alcool, o creștere foarte mare comparativ cu aceeași perioadă a nuluitrecut. Alte 12 permise au fost reținute pentur nerespectarea regulilor privind trecerile la nivel cu calea ferată, 6 pentru depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 de kilometri/oră și 133 pentru neacordarea priorității de trecere la pietoni. În același timp, în primele șase luni ale anlui în curs au fost sancționați 481 pietoni.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect