Acțiunile Poliției Rutiere au scos de pe șosele, cel puțin teoretic, mai bine de 5.000 de șoferi, după ce polițiștii i-au surprins, în ultimele șapte zile, cu aparatele radar depășind viteza legală, dar și pentru că au fost găsiți sub influența alcoolului. Multe alte contravenții la legea rutieră au stat la baza ridicării permiselor. Datele din Sibiu arată că aici nu prea există încălcări ale legii sau, poate, nu există suficienți polițiști care să le descopere.
Poliţiştii rutieri au reușit să „ridice”, în doar o săptămână, 5.138 de permise de conducere, cele mai multe fiind suspendate pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km la oră.
„Au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 5.138 de permise de conducere, dintre care 1.938 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 628 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 816 pentru depăşire neregulamentară, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor”, potrivit unui comunicat al IGPR.
Au fost aplicate, ca măsură principală, 47.110 de amenzi, dintre care 42.445 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
„Astfel, au fost aplicate 13.597 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 2.205 pentru abateri săvârşite de pietoni, 3.549 pentru abateri săvârşite de biciclişti, 1.055 pentru abateri ale căruţaşilor, 816 pentru depăşiri neregulamentare şi 585 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, se arată în comunicat.
Pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale, poliţiştii rutieri au retras 1.681 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii au constata și 431 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dar şi 253 de infracţiuni de altă natură.
În Sibiu, doar 57 de permise reținute
Dacă la nivel național rezultatele sunt impresionante, în județul Sibiu „capturile” polițiștilor de la rutieră au fost rezervate în ultima săptămână. Potrivit informațiilor transmise de Poliția Sibiu, în perioada 6 – 12 septembrie, au fost reținute 57 de permise de conducere. 11 dintre permise au fost suspendate pentru depăşiri neregulamentare, 9 pentru consum de alcool la volan, 7 pentru depăşirea limitei legale de viteză, iar alte 9 pentru neacordarea de prioritate pietonilor. De asemenea, 5 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate autoturismelor, evenimente din care au rezultat tamponări, 3 pentru depăşiri neregulamentare din care au rezultat tamponări, alte 9 permise pentru neprezentarea în termenul legal de 24 de ore la sediul poliţiei după implicarea într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale, 2 pentru nerespectarea semnalelor poliţiştilor şi câte un permis pentru circulaţie pe sens opus, respectiv unul pentru trecere pe culoarea roşie a semaforului.
De asemenea, la nivelul judeţului Sibiu au fost constatate 12 infracţiuni rutiere, au fost retrase 41 de certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 522 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 182.000 de lei.