12.4 C
Sibiu
duminică, aprilie 20, 2025

Alegeri la ULBS: Actualul președinte al Senatului, rămas pe dinafară

Cele mai citite

Peste 80% dintre locurile disponibile în Senatul ULBS au fost ocupate încă din primul tur de scrutin care a avut loc, vineri, 22 ianuarie.
Potrivit datelor publicate de Biroul Electoral al ULBS, un număr de 635 de persoane au drept de vot pentru alegerea membrilor Senatului ULBS. Dintre acestea, 524 s-au prezentat, vineri, pentru a-și exprima opțiunea electorală. Asta înseasmnă că toți cei care au obținut peste 263 de voturi, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, au intrat deja în Senatul ULBS.
Dintre cei 89 de candidați înscriși în cursă, 51 au obținut numărul de voturi necesare și sunt deja în Senatul ULBS. Asta înseamnă un procent de ocupare a locurilor disponibile de 80,9 la sută. Restul de 12 locuri rămase vacante vor fi ocupate în urma celui de-al doilea tur de scrutin care va avea loc, vineri, 29 ianuarie, între orele 08.00 și 15.00.
Potrivit procedurii, vor intra în cel de-al doilea tur de scrutin primii clasați la fiecare departament unde mai sunt locuri vacante. De exemplu, dacă la un anumit departament mai sunt disponibile două locuri, dar mai sunt patru candidați înscriși în cursă, vor intra în cel de-al doilea tur de scrutin primii trei clasați, asta ca să existe o competiție și în cea de-a doua parte a scrutinului pentru alegerea Senatului.
La primul tur de scrutin cele mai multe voturi – 428 – a obținut Mihăescu Liviu-Nicolae, din cadrul Facultății de Științe Economice, catedra Management, marketing și administrarea afacerilor.
Au intrat deja în Senatul ULBS, în urma votului de vineri, Constantin Chiriac, dr. Adrian Boicean, dr. Radu Fleacă și dr. Dan Sabau, dar și toți cei patru prorectori Livia Ilie, Claudiu Kifor, Mioara Boncuț și Marian Țiplic.
Președintele Senatului, fostul rector Constantin Oprean, rămas pe dinafară
Rezultatele primului tur de scrutin pentru alegerea membrilor Senatului ULBS arată și câteva lucruri interesante. De exemplu, fostul rector Constantin Oprean, care deține în prezent funcția de președinte al Senatului ULBS, s-a clasat ultimul dintre cei opt candidați înscriși pe listă la catedra Inginerie industrială și management. Asta înseamnă că Oprean nu va intra în turul al doilea, deci nu va ajunge în Senatul ULBS. Potrivit rezultatelor scrutinului de vineri, Oprean a obținut doar 121 de voturi.
De asemenea, fostul candidat pentru funcția de rector al ULBS de acum patru ani, Dușe Dan-Maniu, a obținut 158 de voturi. El mai are însă o șansă de a accede în Senatul ULBS pentru că va intra vineri în cel de-al doilea tur de scrutin împreună cu Dumitrașcu Dănuț-Dumitru.
Actualul rector, Ioan Bondrea, înscris și la alegerile pentru Senatul Universității, s-a clasat pe primul loc dintre cei opt candidați la catedra pe care o reprezintă, obținând 361 de voturi.
El este, totodată, și singurul candidat înscris în cursa pentru funcția de rector. Neavând contracandidat, cel mai probabil, Bondrea va mai obține un mandat de rector în fruntea ULBS.
Alegerea sa va avea loc în 24 februarie.
Senatul ULBS este format din 63 de profesori și 22 de studenți.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Fenomen spectaculos până în mai. Eta Aqaridele, „ploile de meteori” sunt vizibile în România

Eta Aqaridele, "ploile de meteori", sunt vizibile de sâmbătă seara și până la începutul lunii mai, potrivit Observatorului Astronomic.“Ploaia...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect