Părintele Petru Vamvulescu este unul dintre preoții care l-au căutat pe părintele Arsenie asiduu, după anul 1970. L-a cunoscut pentru prima dată la vârsta de 26 de ani. Abia se căsătorise cu soția sa Laura și era profund îndurerat de faptul că mama sa nu o acceptase. Mai mult, refuzase să vină atât ea, cât și surorile sale la nuntă. Rămas orfan de tată de la vârsta de 11 ani, mama fusese cea care îl crescuse și își dorea ca fiul său să vină preot în satul natal. Profund îndurerat de supărarea mamei, tânărul Petru se va ruga profund la Maica Domnului, în capela Facultății de Teologie pentru rezolvarea acestei situații. Și astfel, printr-un coleg student la Teologie va afla despre părintele Arsenie Boca și va lua drumul bisericii de la Drăgănescu.
„Nunta a fost amestecată cu lacrimile noastre, ale mirilor. Nu am avut altă scăpare decât la Paraclisul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Grabnica ajutătoare m-a vestit prin cineva să merg la alesul ei, la Părintele Arsenie Boca. Părintele Arsenie, când m-a văzut, după ce am intrat, s-a dat jos de pe schelă și mi-a zis „Bine ai venit, Petre!”. Mi-a zis pe nume. Părintele purta ochelari fumurii. Atunci s-a întâmplat minunea cea mai mare. Am văzut venind de la ochii Sfinției Sale, spre ochii mei, două funii de foc! Eu m-am minunat tare, însă el mi-a reprodus gândul și mi-a zis: „De ce zici așa, Petre: Doamne, ce ochi minunați are Părintele Arsenie?! Uite, sunt ochi ca și ochii tăi”. Apoi și-a luat ochelarii de la ochi. Luminile cerești au dispărut, însă eu nu le voi uita niciodată! În ochii Părintelui Arsenie am văzut lumina cea adevărată, pe care au văzut-o Sfinții Apostoli pe Tabor, la Schimbarea la Față și care se arată la Ierusalim, aprinzând Sfântul Mormânt al lui Hristos, la Sfânta Înviere, în fiecare an. ”
Părintele Arsenie îl asigură pe Petru că se va rezolva curând situația și îl îndeamnă să îi scrie mamei sale să vină la hirotonia sa ca diacon.
„Mi-a mai zis părintele Arsenie: Spune-i soției tale, Laurenția, să nu mai plângă, pentru că v-a dezlegat Arsenie de toate blestemele, câte le-ați avut, din veac. Și apoi mi-a zis să-i scriu mamei mele, Păuna, să vină la hirotonia mea întru diacon, care urma să aibă loc la o biserică din Valea Jiului, care se sfințea de Episcopul Teoctist, viitor Patriarh. Deși mama era atât de înverșunată împotriva noastră, la rugăciunea Părintelui Arsenie a venit. Iar lacrimile de la nuntă s-au transformat, la hirotonie, în lacrimi de bucurie”.
Apoi, părintele Petru spune că a ținut în permanență legătura cu marele duhovnic, căutându-l aproape lunar între anii 1970-1988.
„Mergeam cu ce puteam, cu mașina, cu trenul. Am fost de zeci și zeci și zeci de ori, din 1970 și toamna lui 1988, cu un an înainte de a muri, când mi-a spus că nu o să îl mai găsesc acolo. M-a binecuvântat cu Duh Sfânt pe care îl avea cu multă putere, ca să fiu cu Hristos cel răstignit și înviat oriunde voi merge. De fapt, dânsul mi-a condus viața mea după aceea. Mergeam cu soția și cu cei doi copii, Maria și Gabriel, care au spus că au văzut un sfânt în viață. Aveau puțini ani, dar simțeau că nu-s prea mulți sfinți pe pământ”.
Familia părintelui Petru nu a fost scutită de purtarea crucii. Soția Laura s-a îmbolnăvit de cancer la sân, după explozia de la Cernobâl. Ea a dus însă cancerul pe picioare vreme de 20 de ani, cu multă rugăciune și credință, astfel încât cei din jur nici nu știau că este bolnavă. S-a stins în anul 2004, la 5 ani după ce se operase la București. După ce a aflat că era bolnavă a primit întărire și binecuvântare de la părintele Arsenie. Acesta le spunea:
„Când ne va chema Dumnezeu, să nu ne supărăm că ne-a dat boala, să ne spovedim și să ne-mpărtășim mai des, că suntem ca în cer și să așteptăm chemarea de sus, iar la capătul vieții ne așteaptă Cel răstignit și înviat. El poartă de grijă și celor pe care-i cheamă și celor care rămân în urmă – orfani, văduvi sau părinților fără de copii. Să nădăjduim în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și dincolo de moarte.”
La niciun an de la moartea soției sale, în anul 2005, părintele Petru va fi marcat de o altă mare durere. Fiica sa, Maria, ea însăși soție de preot, și-a pierdut viața la aproape 34 de ani, într-un accident de circulație, în urma sa rămânând 3 copilași.
Potrivit părintelui Petru, ultimele ei cuvinte, rostite către șofer, după șocul accidentului, au fost: „Să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu m-a chemat pe mine la El… Dar Dumnezeu va avea grijă și de orfanii mei și de soțul meu, părintele Ștefan și de tata… Iar eu, dacă voi avea har de la Dumnezeu, mă voi ruga și eu pentru voi”.
Părintele Petru spune că numai printr-o minune, atât soția, cât și fiica sa au fost înmormântate la Mânăstirea Prislop, printre mormintele măicuțelor.
„Fiica Maria l-a iubit enorm pe părintele Arsenie. A avut har de la părintele și a ocrotit-o și în viață, și în moarte, și dincolo de moarte, pentru că simt că ea este dincolo, aproape de el. Nepoții orfani vin de la Arad și urcă dealul de la Prislop, destul de des, cu talăl lor, părintele Ștefan și zăbovesc în genunchi la părintele Arsenie și la mama și la bunica lor. Este o minune faptul că soția și fata, prin rugăciunile Părintelui Arsenie au fost îngropate la Prislop. Aceasta n-a fost o întâmplare, ci o minune”.
De altfel, preotul Petru Vamvulescu este convins că și acum „părintele Arsenie nu-i departe nici astăzi de cei ce îl cheamă în ajutor și uneori vine în taină, nevăzut de cei mai mulți și pe la Prislop, și pe la Sâmbăta, și la câte o Sfântă Liturghie slujită de un preot credincios și pe la casele celor necăjiți.
Extrase din cartea „Părintele Arsenie Boca. Mărturia mea”, pr. Petru Vamvulescu, Arad, 2012:
Părintele Arsenie ne îndemna să naștem și să creștem copii pentru Dumnezeu și nu să ne planificăm noi familia, ci să lăsăm asta în seama lui Dumnezeu. Îmi zicea să sfătuiesc tineretul să nu mai întârzie mult cu căsătoria și nici să nu fie diferențe de vârstă prea mari între ei.
Era total împotriva concubinajelor desfrânate, fără cununie, dar chiar și cei mai păcătoși găseau la el o portiță de milă a lui Dumnezeu și un suspin de rugăciune, plin de speranța îndreptării.
Părintele Arsenie a depistat și boala mea de gelozie din tinerețe față de soția mea și mi-a dat vindecarea, spunând: Roagă-te pentru ea și las-o în pace!”. Și așa m-am liniștit.
Ne spunea să fim mai mult Maria decât Marta și să credem că, prin Maica Domnului, ni se vor rezolva toate cererile de folos.
Spunea că purtarea pantalonilor la femei le strică cu mult mai mult decât lipsa basmalei la rugăciune.
O turmă și un păstor, idealul unității creștine, spunea că nu va fi aici, în viața aceasta, unde oamenii vor fi tot mai împărțiți unii față de alții, ci dincolo sunt multe taine care ni se vor descoperi numai la venirea Domnului, la judecată, unde vor fi multe surprize.
Ne învăța să nu fim alarmiști, privind Apocalipsa, ci să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
Pentru păcatele noastre, Părintele Nicodim de la Prislop știa de la Părintele Arsenie că vor veni cândva peste noi trei zile de întuneric total al văzduhului, ca peste egiptenii de odinioară. Să avem dar pregătite candelă, lumânări, Sfânta Anaforă, agheasmă și să nu răspundem provocărilor din afară, ale vrăjmașilor, ci să ne rugăm la Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii
Publicitate
