Părintele Constantin Necula și Părintele Francisc Doboș. Doi slujitori ai lui Dumnezeu, unul împlinindu-și misiunea în Biserica Ortodoxă, celelalt în cea Romano-Catolică. Dincolo de prietenia care îi leagă de ani buni, au înțeles că autenticitatea mărturisirii e liantul de care au nevoie oamenii spre care se îndreaptă. De altfel, cei doi și-au dat întâlnire și în paginile unei cărți referențiale pentru vremurile pe care le străbatem, „Împăcarea cu tine însuți”.
Redăm o parte din dialogul pe care l-au purtat de curând în Redacția Sibiu 100%. Puteți viziona integral discuția, pe canalul oficial de YouTube Sibiu100.ro, începând de duminică, 12 aprilie, ora 12.00, accesând Podcastul Părintelui Constantin Necula, „Dincolo de vorbe”.
Hristos dă la o parte piatra!
Pr. Constantin Necula: Părinte Francisc, al câtelea Paște fără pace ar fi acesta, de la Înviera Mântuitorului? Nici n-am curaj să mă gândesc.
Pr. Francisc Doboș: Trăim încă perioada mormântului. Suntem Maria Magdalena, care se duce să Îl caute pe cel mort. E atâta lume care plânge! Și nu e vorba doar de sărăcia sau dificultățile de la noi din țară. Evident că nu putem face abstracție de Gaza, de Iran, de Ucraina, de toate zonele de pe glob unde unde iarăși moare Hristos, în alți oameni.
Și cu toate acestea, dincolo de orice egoism, de orice opreliște omenească, Hristos dă la o parte piatra!
Încăpățânat. E încăpățânat Hristos! Cum zicea un prieten de-al meu foarte bun, Dumnezeul nostru e un Dumnezeu smerit, dar încăpățânat. Părinte Francisc, cum a trăit comunitatea catolică din București, unde slujești, momentul acesta de tensiune către apropierea de Înviere?
Este pregătirea a ceea ce noi avem în Biserica Romano-Catolică, Via Crucis sau Calea Crucii. Aceasta o predic adesea și îi învăț și pe oameni și pe cei pe care îi păstoresc, faptul că noi parcurgem, așa cum se face și la Ierusalim (acum gata, că nu s-a mai putut în această perioadă) drumul pe care l-a parcurs Hristos. Imaginar, dar contemplând și meditând la suferințele Mântuitorului, care devin suferințele noastre. Și evident că îi ajuți pe oameni, pe credincioși, să parcurgă acest drum cu ce se întâmplă în inima lor.
De foarte multe ori ne blocăm așa, în false imagini unii despre alții
Ar merita o dată să facem Via Crucis cu textele din Prohodul Mântuitorului, să le punem la o laltă, să vezi cât de adânc și cât de profund unitară este mărturia suferinței lui Hristos. Poate că nu ne unim toți în bucuria mărturisirii Învierii, dar în mărturisirea suferinței Mântuitorului Hristos cred că avem foarte multe lucruri în comun.
Dar să nu devenim doar oameni ai suferinței, mai ales a suferinței pe care o provocăm! Uite la ce mă gândesc, că și un dialog de genul acesta să îi poată ajuta pe cei care privesc, să își îndepărteze puțin din prejudecată.
Din teama de bucurie pentru celălalt.
Din teama de a ne întâlni cu celălalt așa cum este el. Și stau și mă gândesc… Erau mulți ani când am auzit eu, păi Părintele Necula… Câteodată e teama de a te întâlni cu celălalt pentru că este propria imagine pe care o ai despre cineva care nu confirmă realitatea. De multe ori cred că trăim teama aceasta, la nivel de țară, la nivel de oameni, la nivel de confesiuni, pentru că nu te-ai întâlnit în mod real cu viața celuilalt, cu preocupările, cu așteptările, cu bucuriile celuilalt. Să vezi că ele sunt comune.
De foarte multe ori ne blocăm așa, în false imagini unii despre alții, în etichete pe care ni le punem. Și nici nu ne dăm voie în inima noastră să gândim: eu să mă convertesc, eu să îndepărtez o falsă imagine, o prejudecată. Dar ne trebuie, avem nevoie de întâlnire și dacă ocaziile acestea de întâlnire, mulțumim Sibiu 100%…
Trăim o fractură în trupul Bisericii
Să spunem că încercăm să deschidem acum un studio deschis în gândire și în dialog. Vreau ca oameni să priceapă, și eu sper că se poate face asta, că țara are nevoie de unitate inclusiv în gândirea aceasta socială, a pedagogiei sociale. Până la urmă noi doi suntem prieteni, indiferent de camera de vederi care ne filmează sau nu, dar vrem să le spunem oamenilor că e posibil ca într-o Românie care se urăște, să avem această bucurie a comuniunii.
Continuăm să ne privim cu suspiciune, zici că a dat COVID-ul cu suspiciune cu tot. Cel mai mare, cel mai falimentar sindrom post-COVID e suspiciunea, răutatea care a rămas. Îi simți așa, ai simțit asta pe parcursul acestei perioade?
E foarte resimțită toată această diviziune, ruptură, fractură în corpul Bbisericii. Parcă cum s-a rupt catapeteasma templului. Trăim ruptura aceasta. Cum reușim să dăm, mergând la mormintele, nu doar ale celor dragi ai noștri, ci la mormintele vieții noastre, piatra la o parte? Apropo de învierea lui Lazăr, cine ne mai scoate din mormântul fricilor noastre? Cine ne mai spune: „Dați piatra la un parte?”
De câte ori poți să sărbătorești Învierea?
Deci Hristos zice: „Lazăre, ieși afară!” Dar unii trântesc piatra. Eu sunt convins, Doamne iartă-mă de imagine, că mulți ar fi trântit piatra peste Lazăr dacă l-au văzut că învie, în situația modernismului și în perioadele actuale.
Ca să Îi permitem lui Dumnezeu să ne spună: „Lazăr, Francisc, Constantin, ieși afară!” primul cuvânt pe care îl spune Hristos e: „Dați piatra la o parte!” Câte dintre pietre trebuie să le dăm la o parte? Nu să le aruncăm unii spre alții, ci să le dăm la o parte din fața noastră. Și atunci ne blocăm. Nu mai e vorba doar de o piatră peste un mormânt, ci devine și inima de piatră. Nu mai am inima de carne câteodată, ci ajungem să ne împietrim și să ne baricadăm în false adevăruri care devin prejudecăți.
Sclerocardie, așa se cheamă, se sclerozează inima. Am parcurs împreună parte din drumul comun, am fost până în Florii, noi aveam duminica Sfintee Maria Egipteanca, apoi a fost Învierea la voi, Floriile noastre… Eu sunt copil din Ardeal. Uite, poate n-ar fi rău să le spunem celor care critică un pic mecanismul acesta al ardelenilor de a se bucura împreună cu catolicii de an de zile că ne avem vecini care sunt apropiați de noi, sunt prietenii noștri.
Sunt inclusiv prieteni de limbă maghiară, de altă limbă, care sunt catolici. Ce ar trebui să facem? Să ne batem? Să ne transformăm în ayatollahii urii ca să putem să stricăm Evanghelia lui Hristos? Cum simți? În noaptea de Înviere la catolici eu întotdeauna mă duc spre Piața Mare și stau cu minte și ascult mesajul, văd lumina, îi văd pe oameni mergând, mă bucur pentru ei, mă bucur real pentru ei. Cum simți când e Învierea la ortodocși?
E aceeași bucurie a Învierii, retrăită. De câte ori poți să sărbătorești Învierea? În fiecare duminică. Și în fiecare zi, dacă vrem. Nu poți vorbi despre Înviere trist.
Despre Pr. Constantin Necula
Pr. Constantin Necula e unul din cei mai apreciați universitari, conferențiari și scriitori contemporani. Personalitate complexă, implicat în proiecte majore (între altele, e și președintele Asociațiunii ASTRA), vocea sa se face auzită de ani buni atât în întâlnirile directe cu comunitățile din țară și străinătate, cât și în constantele apariții media.
Cu un discurs seducător prin originalitate și spontaneitate, mereu ancorat în viața de zi cu zi și aspectele ei imediate, Pr. Constantin Necula reușește să fie un reper pentru mulți dintre cei care îl frecventează.
S-a născut la 19 iulie 1970 în Brașov. E absolvent, ca șef de promoție, al Facultății de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Sibiu (1994), doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. A urmat cursuri de specializare în psihologie generală, în probleme legate de maltratarea copiilor, dependența de alcool și drog și comunicarea cu familiile celor cu diferite adicții, la Padova (Italia) și Versailles (Franța). E profesor universitar la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu.
A publicat aproape 100 de volume de autor, a tradus numeroase lucrări și a scris un număr impresionant de articole și studii de specialitate. A susținut peste 500 de conferințe în țară și străinătate. Are o prezență constantă în presa scrisă, radio, televiziune și în mediul on-line. Rubrica sa, „Zi de zi cu Părintele Necula”, de la Televiziunea Română, a depășit 2000 de ediții.
Pr. Francisc Doboș
Pr. Francisc Doboș este preot paroh al Parohiei Roman-Catolice „Preasfânta Inimă a lui Iisus” (Sacré Coeur) din București.
S-a născut în 18 august 1976 în București. A absolvit Școala Generală nr. 42 din Voluntari (Ilfov), în 1991. A urmat Institulul Teologic Romano-Catolic din Iași și Universitatea Pontificală Urbaniana Santa Croce din Roma (Italia), unde a obținut licența în comunicare instituțională.
După numirea ca preot în Ploiești (2002), e secretar eparhial al Arhidiecezei Romano-Catolice din București. Între 2006-2008, 2011-2020 e purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din București și preot colaborator la parohia Sf. Maria a Harurilor (Bărăția, București).
În prezent, este preot paroh al Parohiei Roman-Catolice „Preasfânta Inimă a lui Iisus” (Sacré Coeur) din București și coordonează Oficiul de Evanghelizareși Promovare Urbană. Totodată, e responsabil pentru comunitatea de limbă engleză și franceză, dar și a credincioșilor filipinezi și vietnamezi.
Intervențiile sale media și predicile susținute în cadrul slujirii sale de preot sunt întotdeauna lecții de echilibru, înțelepciune și umor, adaptate vremurilor actuale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
