1.3 C
Sibiu
luni, noiembrie 24, 2025

Pompierii voluntari copşeni au depus jurământul

Cele mai citite

Centrul de instruire al Pompierilor Voluntari din Copșa Mică a găzduit vineri un moment solemn, trei noi membri au depus jurământul pompierilor voluntari. Astfel, în prezenţa primarului şi a viceprimarului oraşului, noii ”recruți”, emoționați, au primit primele echipamente cu însemnele specifice ale pompierilor voluntari copșeni. 

În cadrul evenimentului a avut loc și o prezentare a unui voluntar mai vechi din SMURD Copșa Mică, Canciu Alin, despre participarea alături de SMURD Sibiu la o serie de conferințe internaționale de medicină, unde au fost foarte apreciați, dovedind încă o dată că voluntariatul, făcut cu profesionalism, se poate întrece cu succes cu cele mai avansate centre medicale din lume.

Publicitate

Cu această ocazie, edilul-şef al oraşului, Daniel Tudor Mihalache, a ținut să mulțumească întregului echipaj, (28 de voluntari) pentru acțiunile din acest an și pentru participarea activă la toate solicitările venite din partea primăriei și a cetățenilor.

„Mulțumim pe această cale și pompierilor voluntari, care răspund întotdeauna prezent, zi sau noapte, atunci când situația o cere, pentru implicarea și spiritul de dăruire depus în sprijinul comunității”, a încheiat primarul Daniel Tudor Mihalache.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nu rata ultimele reduceri premium de la FineStore

Nu rata ultimele reduceri premium de la FineStore! Black Friday, ocazia perfectă pentru investiții rafinateÎți place să descoperi gusturi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect