Suntem într-o lume a dovedirii științifice. A dovezii scrise. Și constatăm, nedumeriți, că pe măsură ce crește cantitatea de „dovedire”, adevărul pare tot mai departe de cultura noastră. Am ieșit, de ceva vreme, ca omenire și lume, din aria culturii adevărului și am intrat în nenorocita vale a culturii manipulării și mediocrității. Dovedite științific.
Pentru aceea Învierea Domnului Iisus Hristos se cere a fi văzută. Se cere a fi asumată prin vedere și bucurie. Nu doar cântată, rostită ori rugată, ci văzută. La Înviat nu te poți uita decât cu ochii larg deschiși. Ca pe o realitate care depășește simpla enumerare printre evenimente, fiind în fapt Unicul Eveniment care ne redă lumina vederii Adevărului.
Nu. N-am gândit mereu așa. Am avut nevoie de dovezi scrise – de parcă minciuna nu a umplut biblioteci – ori de dovezi științifice – de parcă dovedirea științifică unui fenomen i-ar da istoricitate. Nu vedem niciun scrib pe treptele durerii de pe Golgota și totuși avem amănuntele cutremurătoare ale Răstignirii. Nicio conferință de presă și totuși avem sute de cuvinte prin care Învierea lui Hristos se conturează ca un adevăr.
Unii zic – și uneori scriu – că primele descrieri ale Învierii le avem cu 30 de ani după Înviere. Greșit. Le avem cu mii de ani înainte de Înviere. Tot Vechiul Testament este străbătut de descrierea lui Mesia Celui Înviat după Pătimirea dinaintea unui popor ingrat. Priviți Psalmii, Profeții și scrierile lui Moise și veți înțelege. Învierea lui Mesia este cel mai descris moment al restaurării lumii din câte vor fi fost posibile. E singurul „întâmplat” ca atare. Pentru aceea Evangheliștii au nevoie de timp pentru scriere. Să lege termenii descriși cu termenii prescriși prin împlinire.
Astăzi, când aud cântarea „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat”, mi se pare că dovada Învierii e dinaintea noastră.
Crucea plină de razele Învierii străbătând cu lumină necreată lumea până dincolo de marginile lumii. Desăvârșitu-s-a totul după voia Lui. Prin Jertfa Lui. Pentru mântuirea noastră.
Poate fi zărită Învierea astăzi? Fără nicio îndoială. Pe de o parte în adâncul de întuneric al suferinței. Pe de altă în bucuria echilibrată a iubirii. Omul care crede și iubește pe Dumnezeu nu trăiește jumătăți ale dovedirii Învierii. Jumătate în cer și jumătate pe pământ. Știe că dovada e cerul și pământul deopotrivă.
Și nu, nu crede că Hristos a înviat doar prin deasă repetare, ci repetă des ca să vestească tot ceea ce crede. Și crede pentru că vede, trăiește Învierea lui Hristos cu fiecare clipă a vieții sale. Pentru că Învierea Domnului nu este doar o posibilitate, ci o realitate. Deplină. Care leagă toate realitățile între ele. Desăvârșind și împlinind viața omului. Iar cel care trăiește Învierea nu de dovezi are nevoie, ci de curajul de a asuma această realitate.
Așadar: Curaj! Hristos a Înviat!
