7.4 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

Premieră absolută la alegerile prezidențiale: vom vedea în timp real rezultatele, după închiderea urnelor

Cele mai citite

La primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, vom afla rezultatul votului în timp real, după închiderea urnelor.

Primul tur al alegerilor prezidențiale marchează o premieră.

Astfel, după ora 21, pe măsură ce voturile vor fi numărate, ele vor fi introduse în baza de date și se va putea afla treptat secție cu secție, localitate cu localitate, rezultatul acestor voturi.

„În premieră, printr-o colaborare foarte bună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și cu Institutul Național de Statistică, vom avea posibilitatea anul acesta, ca, în timp real, să vedem rezultatul alegerilor în două etape: rezultate provizorii parțiale în momentul în care rezultatele de la o secție de votare, după numărarea voturilor, întocmirea proceselor verbale și urcarea acestora pe site-ul Autorității Electorale Permanente, vom putea vedea, în timp real, care a fost rezultatul votullui la secția respectivă, la secțiile care până la un moment dat sunt urcate în sistem”, spune Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente.

Pentru alegerile prezidențiale a fost adăugată o nouă facilitate: toți cei interesați vor putea urmări în timp real centralizarea voturilor și o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii parțiale și finale imediat după încheierea secțiilor de votare”, a precizat la rândul său, generalul Ionel-Sorin Bălan, directorul STS.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Unii șoferi sibieni au parcat „unde a dat Domnul”. Domnii polițiști nu au fost de acord

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă acțiunile de combatere a staționărilor și opririlor neregulamentare în municipiu."Astăzi, atenția colegilor noștri s-a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect