0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Prima zi fără amenzi de la polițiștii și jandarmii din Sibiu, pe baza ordonanțelor militare. În restul țării, s-au mai dat 444 amenzi

Cele mai citite

Autoritățile din Sibiu au anunțat pentru prima dată un bilanț al zilei fără nicio amendă, după ce, cu o zi înainte, mai fuseseră date doar 3 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de restricție a circulației stabilite de ordonanțele militare.
De la începutul stării de urgență, Instituția Prefectului, desemnată centru de comunicare pe tema COVID-19, în județul Sibiu, au fost anunțate cuantumurile amenzilor, în fiecare zi. Astăzi este pentru prima dată când buletinul transmis jurnaliștilor nu are nicio mențiune despre amenzi. Acest lucru vine în contextul deciziei Curții Constituționale de a declara OUG 34/2020, dar și articolul 28 din OUG 1/1999, neconstituționale. Chiar dacă prefectul județului Sibiu a declarat că vor fi aplicate prevederile legale în vigoare până la publicarea în Monitorul Oficial al deciziei CCR, se pare că poliția și jandarmeria locale au decis să oprească aceste amenzi, care ajungeau la sume foarte mari, pentru fapte minore, precum lipsa datei pe declarația pe proprie răspundere sau traseul menționat cu greșeli. Nu același lucru se poate spune la nivel național, unde au continuat amenzile. Potrivit datelor transmise de MAI, polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 444 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 390.000 de lei, ceea ce înseamnă o medie per amendă de 880 lei.
Și de la guvern se precizează că „până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare”.
În Sibiu, comunicatul prefecturii precizează că polițiștii sibieni „continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării”. De altfel, se menționează că vineri, 8 mai, 13 persoane au fost conduse în centrele de carantină.
În total, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 480 persoane izolate și 310 persoane în carantină.
Forțele de ordine din județ au fost formate din 40 de polițiști, 59 de polițiști locali și 6 efective MApN, la care se adaugă aproximativ 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect