Bolnavii de cancer din România ar trebui să achite pentru serviciile medicale primite o coplată, potrivit unui proiect al unui senator POT.
Coplata ar fi plafonată la maximum 5% din valoarea serviciilor medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și ar urma să fie plătită de cei care au venituri de peste 6.500 de lei.
Inițiativa aparține unui senator POT, Gheorghe Vela.
Potrivit Federației Asociațiilor Pacienților de Cancer, sumele pe care le-ar avea de achitat bolnavii de cancer ar fi uriașe, având în vedere că tratamentul acestora este foarte scump.
Printre argumentele inițiatorului pentru acest proiect de lege se află egalitatea în fața legii și tratamentul diferențiat, în funcție de venit, însă acest lucru este desființat de Cezar Irimia.
„Ar însemna renunțarea la tratament, renunțarea la viață, pentru că, așa cum știm, în oncologie tratamentele sunt foarte scumpe și un 5% lunar pentru acest tratament oncologic, pentru oricare pacient oncologic ar fi mult prea mult, pe lângă povara bolii.
Nu a fost nicio consultare publică. Suntem revoltați, suntem jigniți de acest domn parlament.
Sunt de acord ca toți pacienții, cel puțin cei cronic, să fie tratați la fel. Apropo, să mă refer la chestiunea cu pensia din Pilonul II, pacienții păreau că sunt favorizați. Curtea Constituțională a respins acest amendament.
Orizontul de timp pentru supraviețuire la un pacient cu cancer e foarte mic. Nu putem spune că își ia pensia eșalonat din Pilonul II, pentru că n-o să mai aibă cine s-o ridice acolo.
Noi avem de gând să acționăm în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a spus la Europa FM președintele Federației Asociațiilor Pacienților de Cancer, Cezar Irimia.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




