2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Propunere Raed Arafat: Limitarea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețelele sociale

Cele mai citite

Raed Arafat cere parlamentului să adopte o lege pentru limitarea accesului copiilor cu vârste de sub 15-16 ani la rețele sociale.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, declară că, după recentele evenimente grave în care au fost implicați copii și adolescenți, “ar fi momentul potrivit ca și România să facă un pas curajos și responsabil și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare”.

În octombrie anul trecut, Senatul a votat un proiect de lege privind “majoratul online”, care prevede că minorul cu vârsta de până în 16 ani își poate crea conturi personale în nume propriu numai în baza acordului parental verificabil.

Inițiativa mai trebuie votată de Camera Deputaților și promulgată de președinte, înainte de a deveni lege.

Publicitate

Prin evenimente recente, acesta face referire la cazul adolescenților din comuna Cenei, care și-au ucis un coleg, săptămâna trecută, și la cel al minorilor care au atacat un taximetrist în județul Mureș.

Arafat dă exemplul Australiei, care a adoptat o lege pentru interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii cu vârste de sub 16 ani.

Dezbateri similare au loc și în țări europene, de exemplu în Norvegia și în Marea Britanie, iar în Franța, camera inferioară a parlamentului a votat un proiect de lege inspirat din cel australian.

Potrivit șefului DSU, statele menționate “tratează deja această temă ca pe ceea ce este în realitate: o problemă de sănătate publică și de protecție a copilului și adolescentului, nu o dezbatere ideologică.

Nu este vorba despre cenzură. Este vorba despre protecție. Este vorba despre protecția sănătății mintale a copiilor și adolescenților”.

Un alt aspect punctat de Arafat este că rețelele sociale au devenit un spațiu pentru cyberbullying, umilire publică și stigmatizare, presiune socială constantă și comparație toxică și validare artificială.

Săptămâna aceasta, în SUA, TikTok a acceptat să soluționeze un proces privind dependența de rețele, intentat de o adolescentă de 19 ani care a susține că a devenit dependentă de aplicațiile de socializare încă de la o vârstă fragedă, din cauza designului conceput să capteze și să mențină atenția utilizatorilor, mai ales a copiilor. În proces au mai fost acuzate Youtube, Meta și Snap.

“A spune că <> nu mai este suficient într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe.

Când riscul este sistemic, răspunsul trebuie să fie unul de politică publică. Protejarea copiilor și adolescenților nu limitează libertatea; o face posibilă pe termen lung.

De aceea, este momentul ca parlamentarii României să își asume această responsabilitate și să inițieze un cadru legislativ clar care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15–16 ani la rețelele de socializare”, a conchis Raed Arafat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Îngrijorător: tot mai mulți șoferi sibieni băuți sunt implicați în evenimente rutiere

Tot mai mulți șoferi băuți la volan provoacă evenimente rutiere în ultima perioadă, ultimul exemplu fiind chiar din municipiul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect