Marți dimineața la ora 5.30, un localnic din Şeica Mare a sesizat poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Axente Sever desprefaptul că a reţinut o persoană care încerca să sustragă autovehiculul unui vecin. La faţa locului, poliţiştii au identificat un tânăr în vârstă de 16 ani, domiciliat în municipiul Sibiu, care se afla la volanul unui microbuz de marfă încercând să-l fure. Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că minorul s-ar fi aflat la al treilea furt de auto în noaptea de 19 spre 20 septembrie, după ce a sustras mai întâi un microbuz de pe raza localităţii Şoroştin cu care s-a deplasat până în afara localităţii Ţapu, unde a ieşit în decor, pe fondul lipsei de experienţă în conducere, fără a suferi răni. De aici, tânărul s-a întors în localitatea Ţapu, de unde a sustras un autoturism cu care s-a deplasat pe Drumul Național 14 până în localitatea Şeica Mare unde, rămas fără combustibil, a abandonat şi acest autovehicul şi a încercat să fure un altul cu care însă a reuşit să parcurgă doar câţiva metri pentru că i s-a oprit motorul. În încercarea de a reporni maşina, a fost auzit de către vecinul proprietarului care a anunțat de urgenţă poliţia.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă, cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, respectiv conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.