9.1 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Regii Cioabă contestaţi de ţiganii din România dar recunoscuţi de cei din străinătate

Cele mai citite

Contestaţi de ţiganii din România dar recunoscuţi de cei din străinătate. Fraţii Cioabă, proaspăt încoronaţi la Sibiu ca regi ai romilor au fost vizitaţi de voievodul romilor din Ungaria. De cum a ajuns la tribunalul romilor din Sibiu, acolo unde a fost primit de către Dorin Cioabă, voievodul i s-a adresat acestuia cu apelativul „maiestate”. 

Voievodul romilor din Ungaria a fost invitat la Sibiu de regretatul rege al romilor, Florin Cioabă. Nu a apucat să vină însă cât timp a trăit acesta, însă a onorat acum invitaţia şi i-a vizitat pe cei doi fii ai acestuia, proaspăt încoronaţi ca regi ai romilor. “Înainte de a muri domnul Florin Cioabă, am fost invitat de dânsul, dar din păcate nu am putu veni pentru că am avut alte preocupări. Mă bucur că am venit acum şi că am fost primit şi sper ca în viitorul apropiat să avem o colaborare bună cu rezultate foarte bune.“ a declarat Kallai Csaba, voievodul romilor din Ungaria

Publicitate

Kallai Csaba susţine că toţi romii din Ungaria dar şi cei din întreaga Europă recunosc Casa Regală Cioabă, pe cei doi fraţi regi şi nici un alt rege din România sau din altă ţară. “Domnul prim voievod al Ungariei recunoaşte regele romilor din România deoarece este uniculdin Europa şi din lume care a fost încoronatcu aprobarea unui şef de stat. Se ştie peste tot acest lucru şi se respectă. Recunoaştem toată familia, este o familie frumoasă şi unită.“ a declarat Patkany Atilla reprezentant al fundaţiei Baro Roma din Bihor

“Această vizită vine exact pe relaţiei internationale. Eu sunt regale international al romilor şi atsfel de vizite vor mai avea loc pentru că rând pe rând, membrii comunităţilor din Europa şi din afara Europei vor veni aici dar şi eu voi face deplasări pentru că trebuie într-adevăr să ajutăm această comunitate.“ a declarat Dorin Cioaba, regale international al romilor

Kallai Csaba reprezintă romii din 19 judeţe din Ungaria şi a fost ales prin vot ca voievod al acestora.

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect