14.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Restricţii pentru maşinile de mare tonaj pe mai multe artere

Cele mai citite

Circulaţia autovehiculelor de mare tonaj este restricţionată de sâmbătă până luni, inclusiv, pe Autostrada A2, precum şi pe drumurile naţionale DN 7 şi DN 39, între anumite intervale orare. De asemenea, poliţiştii avertizează că pe unele drumuri naţionale au loc lucrări, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat, anunță News.ro.
Sâmbătă, 15 aprilie, în intervalul 16.00 – 22.00, vehiculele de mare tonaj, cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu au voie să circule pe Autostrada A2 – Bucureşti (int. A2 cu CB) –Fundulea – Lehliu (int. A2 cu DN3) – Feteşti (int. A2 cu DN3B) – Cernavodă (int. A2 cu DN3) -Murfatlar (int.A2 cu DN3).
Tot sâmbătă, vehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu pot circula, tot între orele 16.00 – 22.00 pe DN7 – Piteşti (ieşire din municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (int. DN7 cu DN 1) şi pe DN39 – Agigea (int. DN39 cu DN 39A) – Mangalia (intrare municipiu).
Duminică şi luni, 16 și 17 aprilie, restricţiile se menţin, însă se impun în intervalul orar 6.00 – 22.00, pentru aceleaşi autovehicule, pe aceleaşi sectoare de drum.
De asemenea, poliţiştii avertizează că pe mai multe drumuri naţionale au loc lucrări.
Astfel, în judeţul Teleorman, din cauza lucrărilor care se execută pe DN6 (E70) la podul de peste râul Vedea, la intrarea în municipiul Alexandria dinspre Bucureşti, circulaţia se desfăşoară alternativ, semaforizat. În această perioadă, când traficul rutier este intens, este de aşteptat ca în zona respectivă să se formeze coloane de autovehicule, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. Pentru fluidizarea circulaţiei, pot fi folosite următoarele rute ocolitoare: pentru zona Zimnicea – DJ506 Vităneşti – Beiu, DN51 Smârdioasa – Zimnicea; iar pentru zona Turnu Măgurele – VO6F (spre Roşiorii de Vede) – DN6 Buzescu – Nanov – DN52 – Turnu Măgurele.
Traficul se desfăşoară îngreunat, pe jumătate de cale, şi pe DN17 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, în zona localităţii Frasin, pe tronsonul kilometric 211+630 – 212+630, unde în perioada 14 aprilie – 1 iulie au loc lucrări la carosabil (pentru modernizarea reţelei de canalizare). Din acest motiv, circulaţia rutieră se va desfăşura uşor îngreunat, pe jumătate de cale.
Poliştiştii avertizează că este posibil ca şi sâmbătă să se înregistreze creşteri ale valorilor de trafic pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, printre care DN1 Bucureşti – Braşov, autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, DN65 Piteşti – Slatina, DN2 Bucureşti – Suceava (către mănăstirile din nordul Moldovei), DN5 Bucureşti – Giurgiu şi DN6 Bucureşti – Alexandria (drum care se aglomerează de obicei în preajma sărbătorilor).
Sâmbătă dimineaţă, pe toate aceste drumuri circulaţia este mai scăzută în intensitate decât în alte zile de sâmbătă, anunţă Infotrafic.
Sursa: news.ro
 

Publicitate
Ultimele știri

O tânără din România și-a dat în judecată părinții pentru a obține o pensie lunară de 2.000 de lei

O tânără de 21 de ani din București și-a dat în judecată părinții anul trecut pentru a-i obliga pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect