17.2 C
Sibiu
marți, aprilie 22, 2025

Retea ce a provocat prejudiciu de 16 milioane, destructurata la Sibiu

Cele mai citite

Polițiștii din Sibiu au destructurat, marți, o rețea specializată în evaziune fiscală care ar fi produs un prejudiciu de 16 milioane de lei statului, 18 persoane urmând a fi conduse la audieri. Suspecții sunt bănuiți că au creat circuite financiare fictive, de achiziții intracomunitare, fiind implicate firme fantomă din afara țării, pentru a putea deduce TVA-ul din facturi false.

Potrivit unui comuinicat de presă transmis, marți, de reprezentanții Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. au fost efectuate 12 percheziții domiciliare la membrii unei grupări infracționale organizate specializate în evaziune fiscală.

Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Sibiu şi în București şi localităţi învecinate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Alba-Iulia și Bucureşti, precum și al jandarmilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală”, precizează polițiștii.

Potrivit acestora, în perioada 2011-2014, o societate comercială cu sediul în municipiul Sibiu ar fi acţionat în mod coordonat, în cadrul unei grupări infracţionale ”în scopul obţinerii de beneficii materiale în mod fraudulos, prin deduceri ilegale de T.V.A., sens în care ar fi creat un sistem complex de operaţiuni fictive de vânzări şi achiziţii intracomunitare”.

Astfel, cei în cauză ar fi acționat în complicitate cu reprezentanţii a şase societăţi comerciale cu un comportament de tip fantomă din România (societăţi fără angajaţi, fără patrimoniu, care nu depun situaţii financiare şi care aveau în structura acţionariatului persoane fizice fără nicio pregătire, care erau doar interpuşi sau chiar persoane juridice offshore, înfiinţate în Belize) precum şi cu societăţi din străinătate (patru societăţi din Cipru, două din Bulgaria şi una din Ungaria).

Din cercetări a reieșit că cei în cauză ar fi creat șase circuite fictive de tranzacționare succesivă, pentru crearea aparenței existenței unor operațiuni care în fapt nu au corespondent în realitate, cu scopul de a crea în mod artificial T.V.A. deductibilă, în favoarea firmei din Sibiu, pentru diminuarea obligațiilor de plată privind T.V.A. datorată bugetului de stat. Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 16.000.000 de lei (fără debite accesorii), reprezentând T.V.A. dedusă de către firma din Sibiu, pe baza facturilor fictive”, mai susțin polițiștii.

În cursul zilei de marți, la sediul DIICOT Sibiu, vor fi conduse la audieri un număr de 18 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Publicitate
Ultimele știri

Decesul Papei Francisc. Planuri funerare și ritualuri de rămas bun

Decesul Papei Francisc, îndrăgitul lider al Bisericii Catolice, a întristat întreaga comunitate mondială. Suveranul pontif, în vârstă de 88...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect