-4.8 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Reţea de proxeneţi destructurată de procurorii DIICOT

Cele mai citite

Procurorii DIICOT Sibiu au destructurat o reţea de trafic de minori şi proxenetism. Şase bărbaţi cu vârste între 25 şi 40 de ani suspectaţi că au racolat mai multe tinere pe care le-au obligat să se prostitueze în străinătate, au fost duşi la audieri. Anchetatorii au făcut percheziţii în locuinţele lor din Dumbrăveni şi Sighişoara dar şi într-un penitenciar. Una dintre victime este minoră, are doar 14 ani.
„Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba –Iulia şi Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Sibiu şi o percheziţie într-un penitenciar, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic minori şi proxenetism în formă continuată. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul anilor 2012-2013, pe raza oraşului Dumbrăveni din judeţul Sibiu, s-a constituit un grup infracţional organizat la care ulterior au aderat şi alte persoane având ca scop obţinerea de beneficii materiale ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe linia proxenetismului.” se arată într-un comunicat al DIICOT
Membrii reţelei au racolat tinere din familii sărace şi le-au promis locuri de muncă în străinătate. Odată ajunse acolo, tinerele erau însă obligate să se prostitueze. Până acum, anchetatorii au identificat 18 victime, printre care una în vârstă de doar 14 ani. „Membrii grupului au recrutat persoane de sex feminin vulnerabile, cu o situaţie materială precară, în special din localităţile rurale de pe raza judeţelor Sibiu şi Mureş, pe care le-au constrâns atât fizic cât şi psihic la practicarea prostituţiei în mai multe localităţi de pe teritoriul Germaniei, Austriei sau Elveţiei. De asemenea, s-a reţinut că unul dintre suspecţi a racolat o minoră în vârstă de 14 ani pe care a transportat-o la domiciliul său în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.” se mai arată în comunicatul DIICOT
Cei şase proxeneţi au câştigat de pe urma tinerelor obligate să se prostitueze peste 120.000 de euro.
La acţiunea coordonată de procurorii DIICOT Sibiu au participat şi ofiţeri de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Sibiu dar şi jandarmi de la Sibiu şi Hunedoara.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Criza concediilor medicale continuă: nu una, ci două zile nu vor fi plătite în unele cazuri

Membrii Camerei Consultanţilor Fiscali atrag atenția că în multe cazuri, nu doar prima, ci și a doua zi de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect