15.2 C
Sibiu
miercuri, iulie 3, 2024

Retrospectivă a FITS. Un festival pentru toți

Publicitate

Cele mai citite

În perioada 21-30 iunie, Sibiul a fost gazda unui veritabil festival. FITS a reunit oameni din toate colțurile țării și a legat prietenii pe vecie.

În cadrul acestei ediții impresionante, FITS a inclus în programul său nu mai puțin de 830 de evenimente, dintre care 198 au fost spectacole outdoor, aducând teatrul și arta în mijlocul comunității. Pe scenele festivalului au evoluat peste 5000 de artiști din 82 de țări, demonstrând astfel amploarea și atractivitatea internațională a evenimentului.

Printre numele sonore care au onorat festivalul cu prezența lor s-au numărat John Malkovich, Tim Robbins, Mikhail Baryshnikov, Isabelle Adjani și Neil LaBute. Aceștia au contribuit la diversitatea și calitatea spectacolelor, oferind momente memorabile publicului prezent.

Pe lângă prezența fizică a miilor de spectatori, FITS a atras și un public numeros online. Peste 10.000 de vizitatori au accesat site-ul festivalului în primele zile pentru a consulta programul și a achiziționa bilete, ceea ce evidențiază interesul major pentru acest eveniment cultural de anvergură.

Pe străzile animate, s-au putut întâlni „veteranii” FITS, oameni care revin an de an pentru a se bucura de magia festivalului. Florin și Nicoleta, un cuplu care a participat pentru a șasea oară, au descris atmosfera ca fiind plină de veselie și mult mai animată comparativ cu anii trecuți. Amelia și Laura, venite din București, au apreciat întoarcerea focurilor de artificii la deschidere, o tradiție reînviată care a adus un plus de spectacol.

FITS a fost și o destinație surpriză pentru mulți vizitatori. Ioan Acumuloaiei din Hunedoara, Andreea și Ionuț din Timișoara, și un cuplu din Ploiești, Jilăveanu Andrei și German Andreea, au ajuns la Sibiu întâmplător în perioada festivalului, transformând o simplă vacanță într-o experiență culturală memorabilă. Tatiana Ionescu, tot din Ploiești, a decis să vină după ce a aflat despre festival din presă și a fost impresionată de atmosfera și frumusețea orașului.

Cum a început povestea FITS

Povestea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a început în 1993, când un grup de entuziaști condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, a decis să dăruiască orașului un festival de teatru.

Primele ediții au avut loc în condiții de iarnă grea, iar pentru mulți participanți străini, România părea o țară fascinantă, plină de mistere și legende. Unii oaspeți au purtat usturoi în buzunare pentru a se proteja de vampiri, conform folclorului local. Cu toate acestea, festivalul a fost rapid remarcat pe scena culturală internațională datorită spectacolelor de calitate și diversității artistice.

Fiecare ediție a Festivalului este inspirată de o temă generoasă în jurul căreia se face planificarea artistică:

  • 1995 – Toleranță
  • 1996 – Violență
  • 1997 – Identitate Culturală
  • 1998 – Legături
  • 1999 – Creativitate
  • 2000 – Alternative
  • 2001 – Provocări
  • 2002 – Punți
  • 2003 – Mâine
  • 2004 – Moșteniri
  • 2005 – Semne
  • 2006 – Împreună?!
  • 2007 – Next
  • 2008 – Energii
  • 2009 – Inovații
  • 2010 – Întrebări
  • 2011 – Comunități
  • 2012 – Crize. Cultura face diferența
  • 2013 – Dialog
  • 2014 – Unicitate în diversitate
  • 2015 – Growing smart/ Smart growing
  • 2016 – Construind încredere
  • 2017 – Iubire
  • 2018 – Pasiune
  • 2019 – Arta de a dărui
  • 2020 – Puterea de a crede
  • 2021 – Construim speranță împreună
  • 2022 – Frumusețe
  • 2023 – Miracol
  • 2024 – Prietenie

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reprezintă, dincolo de o celebrare a artelor, o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, și o ocazie de învățare și perfecționare pentru mii de voluntari români și străini care s-au alăturat evenimentului an de an, legând prietenii durabile.

Ritualuri – Gala de închidere a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2024

În seara zilei de 30 iunie 2024, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) își încheie cea de-a 31-a ediție cu un eveniment memorabil: Gala de închidere „Ritualuri”. Spectacolul, regizat de Emil Pantelimon, a fost susținut de prestigiosul Cor Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” din România, marcând un final grandios pentru acest festival de renume mondial.

Cu o durată de 1h 30min, spectacolul „Ritualuri” are loc la Muzeul ASTRA din Sibiu și este o îmbinare perfectă de muzică, efecte speciale, light design și video mapping.

„Friendship, a universal language” – un show multimedia impresionant ce are loc în 31 iunie, de la 23:45, în Piața Teatrului

Sub regia talentatei Nely Borza, WNU Studio din România aduce la viață un spectacol multimedia impresionant intitulat „Friendship, a Universal Language”. Acest show de 14 minute va fi o călătorie captivantă despre legătura dintre oameni, explorând prietenia ca limbaj universal ce ne leagă pe toți.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 4 persoane rănite pe Drumul Național 14

Un număr de 4 persoane au fost rănite, miercuri dimineața, pe Drumul Național 14, pe raza localității Târnava.Din primele...

Știri pe același subiect