10.2 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Român dispărut după incendiul devastator care a omorât 47 de oameni

Cele mai citite

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, vineri, că un tânăr român este căutat de familie, în urma incendiului din Elveția.

Oficialii ministerului susțin că s-a luat legătura cu autoritățile elvețiene și vor fi oferite detalii când vor fi disponibile.

Ministerul român al Afacerilor Externe transmite că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român, despre care se crede că a dispărut în urma incendiului din Elveția, din stațiunea Crans Montana.

Reprezentanții ministerului afirmă că “echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial.”

Astăzi, Ministerul Apărării Naționale a decis să trimită în Elveția un avion militar configurat pentru misiuni medicale. Acesta va transporta la Paris șase tineri cu arsuri grave.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, anunţă, vineri, că, în urma deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, o aeronavă militară este pregătită să decoleze pentru a transporta, de la Lausanne spre Paris, şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana.

Ministrul a explicat că Armata oferă sprijinul, ”fără a întreba cine plăteşte cheltuielile, sau dacă au fost ori nu prevăzuţi bani în buget”.

”Zilele acestea a fost din nou solicitat sprijinul Armatei pentru misiuni umanitare. Şi da, Armata ajută fără a sta pe gânduri, fără a întreba cine plăteşte cheltuielile, sau dacă au fost ori nu prevăzuţi bani în buget.

Voi regla aceste aspecte în bugetul anului 2026. Pentru că dincolo de grade şi funcţii, Armata înseamnă oameni.

Pentru că viaţa nu alege între bogat şi sărac, între ministru şi portar, între „pilos” şi omul nimănui.

Şi da, eu cred că asta trebuie să facem atunci când putem. De aceea nu am stat nicio secundă pe gânduri când am aprobat aceste zboruri”, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Apărării, Readu Miruţă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO: Când educația îmbrățișează copilăria – o zi specială la Cercul Pedagogic al Educatoarelor, la Grădinița „Micul Prinț” Mediaș

Într-o lume în care copilăria ar trebui să rămână mereu un spațiu al descoperirii, al bucuriei și al imaginației,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect