11.3 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Naţionala de tineret va juca în faţa unui stadion aproape plin

Cele mai citite

Naţionala de tineret U21 a României a efectuat, în urmă cu o oră, antrenamentul oficial pe Noul Stadion Municipal, înaintea meciul cu Germania, campioana Europei, de mâine, de la ora 19. Au participat toţi jucătorii, iar selecţionerul Emil Săndoi este optimist înaintea partidei, mai ales că aproape toate bilete au fost vândute. Se anunţă o mare sărbătoare, iar selecţionerul Săndoi speră într-un rezultat favorabil, în condiţiile în care, în acest moment, partida de mâine cu Germania U21 este ultima înainte de turneul final Euro U21 România – Georgia, ce va avea loc în luna iunie, pentru români. Naţionala este cazată la Hotel Ramada, iar Germania la Hilton Sibiu.

Istoria ultimelor două meciuri directe

După un drum de cinci ore cu autocarul, tricolorii au ajuns, duminică seara, la Sibiu. EURO 2019 și 2021. “De aceste două turnee finale U21 sunt legate ultimele dueluri ale tricolorilor cu Germania. Primul, la turneul din Italia și San Marino, într-o semifinală de poveste, unde am fost conduși, am condus, am fost egalați, iar în minutul 90, la 2-2, nemții s-au dovedit mai buni. A urmat 2021, turneul final din Ungaria și Slovenia, unul în care am fost nevoiți să jucăm fără spectatori din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Victorie și două egaluri în grupă, 0-0 cu Germania, într-un meci în care am demonstrat că putem să ne luptăm cu oricine, dar mai depindem și de puțin noroc”, susţine site-ul FRF.ro.

Despre meciul de mâine, citește și aici.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

„Putin se pregătește să atace o altă țară europeană”. Avertisment sumbru lansat în weekend

Vladimir Putin își va extinde războiul în Ucraina atacând o altă țară europeană, a spus Volodimir Zelenski, care a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect