0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

România, la un pas de intrarea în Schengen

Cele mai citite

Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

Într-o comunicare adoptată miercuri privind un Spaţiu Schengen mai puternic, Comisia salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

„De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcţionare a Spaţiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei şi, mai recent, de când se confruntă cu consecinţele fără precedent ale războiului din Ucraina.

Deşi cele trei ţări sunt deja obligate parţial să respecte regulile Schengen, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost ridicate şi, prin urmare, ele nu se bucură pe deplin de beneficiile care decurg din apartenenţa la Spaţiul Schengen (…)

A deveni pe deplin parte a Spaţiului Schengen este o cerinţă pentru aceste state membre şi, prin urmare, ar trebui să li se permită să facă acest lucru, având în vedere că îndeplinesc condiţiile”, se precizează în comunicarea CE.

„Un spaţiu Schengen extins, fără controale la frontierele interne, va face Europa mai sigură – printr-o protecţie consolidată a frontierelor noastre externe comune şi o cooperare poliţienească eficientă -, mai prosperă – prin eliminarea timpului pierdut la frontiere şi prin facilitarea contactelor interpersonale şi de afaceri – , şi mai atractivă – prin extinderea semnificativă a celui mai mare spaţiu comun din lume fără controale la frontierele interne”, subliniază Bruxellesul.

„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

„Este momentul să spunem ‘Bine aţi venit’. Cele trei ţări merită să devină pe deplin membre (…) Aşteptarea a fost prea mare”, a mai spus ea, care a precizat că acum Consiliul trebuie să ia o decizie.

„Mă aştept ca statele membre să ia această decizie pozitivă importantă şi istorică. Un moment de mare mândrie pentru cetăţenii celor trei ţări. Şi, cel mai important, o decizie în interesul nostru, al tuturor”, a adăugat Ylva Johansson.

„Motivul pentru care am adoptat această comunicare este de a ajuta statele membre să ajungă la o concluzie, să aibă o bază mai bună pentru decizia lor, înaintea Consiliului de la 8 decembrie (…) Credem că toate faptele sunt pe masă deja. Dar suntem pregătiţi să sprijin toate răspunsurile suplimentare care sunt necesare pentru statele membre”, a subliniat ea.

Întrebată despre adoptarea Legilor Justiţiei în România înainte de a fi primită o opinie din partea Comisiei de la Veneţia, Ylva Johansson a spus că este vorba de „piste diferite”.

„Comisia a întărit evaluarea tuturor statelor membre în privinţa statului de drept. De asta avem acest raport privind statul de drept (…) Credem că este un instrument puternic şi care funcţionează bine şi pe care îl folosim cu toate statele membre, inclusiv România.

Acum avem şi noua condiţionalitate privind bugetul, pentru toate statele membre. Când vine vorba de extinderea Spaţiului Schengen, cerinţa pentru statele membre este să îndeplinească aquis-ul Schengen (…) Asta am evaluat şi am stabilit că este îndeplinit” de către România, a explicat ea.

Sub preşedinţia cehă, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne va vota la 8 decembrie cu privire la participarea deplină a Bulgariei, României şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

„România are un management al frontierelor de înaltă calitate şi puternic, inclusiv o supraveghere a frontierelor şi controale sistematice ale frontierelor, precum şi o cooperare poliţienească internaţională. Lupta împotriva migraţiei ilegale şi a traficului de persoane sunt două priorităţi în care România este activă. Sistemul de Informaţii Schengen este bine stabilit.

În ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale, România dispune de structuri eficiente pentru a garanta accesul la protecţie internaţională, cu respectarea principiului nereturnării”, se arată în comunicarea Comisiei Europene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect