Poliţia Română face apel la cetăţeni pentru a depista mai multe persoane care ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat, în Austria, la începutul lunii octombrie 2019, pe care l-ar fi tâlhărit şi omorât, ulterior urmele fiind acoperite cu spuma de la stingătoarele de incendiu aflate în imobil.
„Poliţia Română, împreună cu autorităţile din Austria, desfăşoară activităţi într-un caz privind săvârşirea infracţiunii de omor, faptă comisă pe teritoriul Austriei. În urma activităţilor desfăşurate de către autorităţi, au rezultat indicii că persoanele responsabile ar avea legături cu ţara noastră”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis sâmbătă.
Poliţiştii români au efectuat mai multe verificări şi investigaţii, fiind audiate mai multe persoane, la activităţi participând şi poliţişti din Austria, însoţiţi de ataşatul pentru afaceri interne al Ambasadei Austriei la Bucureşti.
„Până în prezent, persoanele responsabile nu au fost identificate, iar cetăţenii care pot oferi informaţii care să ajute la soluţionarea cazului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, transmite IGPR.