In luna octombrie cluburile Rotary din Sibiu, Blaj, Medias si Sighisoara au organizat o activitate de plantare in zona Copsa Mica – Valea Viilor , la care au participat membrii celor 5 cluburi dar si voluntari , iar prin aceasta activitate s-a urmarit si creşterea conştientizării rolului major pe care societatea ar trebui să-l joace în protecţia şi recrearea mediului AICI, ACUM, ASTĂZI, prin plantarea de copaci.
Proiectul Rotary planteaza a fost propulsat de catre Președintele Rotary Internațional din mandatul 2017-2018, Ian Riseley, care a lansat o provocare în discursul său de la Adunarea Generală de la San Diego: ca fiecare club Rotary să planteze câte un copac pentru fiecare membru al său .
Rotary Club Medias(Presedinte Mircea Marginean), Rotary Club Sibiu(Presedinte Lucian Secelean), Rotary Club Cibinium Sibiu(Presedinte Aurelia Draghici), Rotary Club Sighisoara(Presedinte Cristina Urdea) si Rotary Club Blaj(Presedinte Alin Jidvean) s-au unit intr-un efort comun realizand aceasta activitate de plantare, cu sprijinul Directiei Silvice Sibiu prin Ocolul Silvic Medias, dar si cu sustinerea Romgaz SA Medias – o companie care s-a implicat permanent in comunitatea locala , in sprijinirea activitatilor care vizeaza protectia mediului. Parteneriatul Romgaz – Rotary a aratat implicarea celor 2 entități în viața comunității și susținerea efortului de creștere a nivelului de viață a locuitorilor din zonă.
Claudiu Gavrea – Asistent Guvernator “Suntem cu toţii preocupaţi de sănătatea din prezent a mediului, a oamenilor, precum şi de binele copiilor noştri. Aerul pe care îl respirăm este produs şi de păduri iar prin implicarea cluburilor Rotary din Romania si din intreaga lume avem speranţa ca vom putea imbunatati mediul de viata .
Prin efortul comun al celor 5 cluburi Rotary am incercat sa dam un semnal pentru:
- Educarea tinerei generaţii în spiritul protecţiei mediului, prin implicarea ei activă în acest program.
- Promovarea către marele public a activităţilor de voluntariat pentru protecţia mediului şi a implicării noastre ca cetăţeni responsabili, societăţi comerciale, asociaţii, instituţii ale statului în această mişcare.
- Implicarea și a altor asociații/ organizații în astfel de activități.”