14.1 C
Sibiu
joi, octombrie 9, 2025

S-a terminat „distracția” cu trotinetele electrice. Ce se va discuta foarte curând

Cele mai citite

Proprietarii trotinetelor electrice vor trebui să își facă asigurare RCA, dacă vor să mai meargă cu ele pe drumurile publice.

Este o propunere legislativă inițiată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care ar putea fi legiferată în această sesiune parlamentară. Pentru asigurare, mai este însă nevoie de un pas – înscrierea trotinetelor și obținerea unor plăcuțe de înmatriculare.

În Parlament se află două propuneri legislative care prevăd încheierea unei politice RCA pentru trotinetele electrice. Una a fost inițiată de un grup de parlamentari, iar alta de ASF.

„Această obligație se referă la cei care dețin trotinete a căror viteză constructivă este mai mare de 25 km pe oră, sau dacă sunt puțin mai lente cu o viteză constructivă mai mare de 14 km pe oră, dar cu o masă constructivă de 25 de kg”, spune Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF.

Potrivit Poliției Române, 80 % dintre accidentele în care au fost implicate trotinetele electrice s-au întâmplat din vină conducătorilor acestor vehicule.

Mai exact, 1200 din 1500. În urmă acestora, 8 persoane au decedat și peste 1600 au fost rănite grav.

Potrivit reprezentanților ASF, legiferarea obligativității polițelor RCA pentru trotinetele electrice ar urma să fie votată în această sesiune parlamentară.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Propunerea UE pentru părinți: „Copiii vor putea să-și aleagă singuri propriul gen”. E scandal mare în România

Copiii își vor putea alege singuri propriul sex la orice vârstă, conform unor propuneri cel puțin controversate ale UE.Terapia...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect