S-au aprins luminile în cel mai mare brad de Craciun din ţară. Localnicii din Cisnădie se pot mândri cu acest record pentru că în acest an în centrul oraşului tronează, încărcat cu luminiţe, un brad înalt de 42 de metri.
Înainte ca luminile din bradul uriaş să fie aprinse, în piaţa Revoluţiei din Cisnădie a fost organizat un adevărat spectacol. Mai mulţi coii au urcat pe scenă unde au cântat şi au recitat poezii, au fost deasemenea jonglerii cu foc, dansuri pe picioroane dar şi momente de teatru. Invitatul special a fost însă cunoscutul artist Smiley. Cel mai aşteptat moment a fost aprinderea luminiţelor din cel mai înalt brad de Crăciun din ţară. „Ţin foarte mult să fac asta pentru că văd câtă lume este mulţumită şi ce poate fi mai plăcut decât să satisfaci, să mulţumeşti copiii şi oamenii. Am lucrat o lună să montăm bradul dar merită, e unic. Eu sunt foarte mulţumit.” a declarat Gheorghe Huja, primarul oraşului Cisnădie
După ce luminiţele din brad şi din oraş au fost aprinse, a venit şi Moş Nicolae. 30 de Moşi au coborât de la etajul primăriei pe o scară, cu toţii aveau tolbele pline cu cadouri pentur toţi copiii.
Publicitate













