11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Sărbători sub presiune: 85% dintre români rămân acasă de Paște

Cele mai citite

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să analizeze cum se pregătesc românii pentru Paștele 2026 și cum s-au schimbat comportamentele și nevoile acestora comparativ cu 2024 și 2025.

Românii rămân acasă, în familie

85% dintre români vor petrece Paștele acasă, alături de familie, cel mai ridicat procent înregistrat în ultimii trei ani (față de 79% în 2024 și 2025).

În plus, 76% planifică să meargă la slujba de Înviere.

„Această tendință sugerează că, în fața presiunilor economice, românii se retrag spre nucleul familial, renunțând la alte forme de petrecere a timpului liber”, arată studiul.

Publicitate

Totuși, Generația Z (18-24 ani) se diferențiază: 27% dintre tineri aleg să iasă în oraș la restaurant, față de 9% în rândul totalului eșantionului.

Sentimente pozitive, dar mai puțină liniște

Românii au sentimente preponderent pozitive în așteptarea Sărbătorilor Pascale (75%), menționând cel mai des starea de bine (25%), fericire și entuziasm (17%) și mulțumire și recunoștință (11%).

Distribuția sentimentului de liniște a scăzut semnificativ, de la 17% în 2025 la 10% în prezent.

Paște mai auster, dar autentic

48% dintre români observă schimbări în modul în care sărbătoresc Paștele. Principalele motive invocate în 2026 sunt:

-căutarea unui mod mai autentic și mai profund de sărbătorire, departe de agitația comercială (40% comparativ cu 28% în 2025);

-o abordare mai minimalistă și eco-friendly, pentru a evita consumul excesiv (26% comparativ cu 20% în 2025);

-trecerea de la o abordare tradițională la una mai modernă (24% comparativ cu 35% în 2025).

Cei mai mulți români pun accent pe tradiții și obiceiuri (37%), în timp ce 28% consideră că Paștele înseamnă conexiune cu cei dragi, iar 25% combină tradițiile cu timpul petrecut alături de familie.

Buget și cheltuieli: echilibrul între inflație și precauție

Masa de Paște 2026 resimte presiunea inflației:

-42% vor aloca un buget mai mare decât în 2025 (+2% vs. 2025), reflectând mai degrabă ajustarea la inflație;

-31% vor reduce bugetul (+10% vs. 2025), iar femeile resimt mai acut presiunea financiară (35% față de 27% dintre bărbați);

-27% vor cheltui similar cu anul trecut (-12% vs. 2025).

„Trei ani de date consecutive ne spun același lucru: românii sărbătoresc Paștele cu tot mai multă precauție financiară.

Ceea ce e nou în 2026 este viteza schimbării – creșterea cu 10% a celor care vor reduce bugetul într-un singur an este un semnal pe care nu îl putem ignora”, spune Marius Luican, director general Reveal Marketing Research.

În ceea ce privește cadourile de Paște, trendul descendent continuă: doar 55% dintre români intenționează să ofere cadouri în 2026, comparativ cu 58% în 2025 și 67% în 2024. Destinatarii rămân copiii (59%), partenerul de viață (57%) și părinții (40%).

Impactul incertitudinii economice și politice

81% dintre români declară că planificarea Paștelui este influențată de incertitudinea economică și politică.

Măsura concretă: economisirea și reducerea cheltuielilor din precauție, care a crescut cu 12% față de anul trecut (64% comparativ cu 52% în 2025).

În ceea ce privește bugetul estimat pentru minivacanța de Paște, 47% dintre români se așteaptă să cheltuiască între 500 – 1500 lei, 36% sub 500 lei și 13% între 1500 – 3000 lei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Când desertul devine urgență națională: Șoferiță prinsă cu 176 km/h „ca să nu se ardă cozonacii”

O șoferiță în vârstă de 35 de ani a transformat o urgență domestică într-un pericol public, după ce a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect