6.3 C
Sibiu
duminică, aprilie 13, 2025

Scandal cât casa în USR: Elena Lasconi a exclus o retragere. „Voi fi cel mai bun președinte al României”

Cele mai citite

Președintele USR, Elena Lasconi, a exclus miercuri o retragere a candidaturii din cursa pentru alegerile prezidențiale, după ce formațiunea sa a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan.

Lidera USR a precizat că nu a convocat Biroul Național al USR în care a fost luată decizia pentru Nicușor Dan, pe care o consideră ‘extrem de proastă’.

Lasconi și-a exprimat convingerea că ar fi „cel mai bun președinte” al României.

„Categoric, nu mă retrag și acum sunt mai hotărâtă ca oricând. Adică sunt mai hotărâtă decât anul trecut, pentru că îmi dau seama cât de putred este acest sistem și mă aștept și la alte forme de presiune în continuare.

Deci mă pot aștepta la absolut orice. I-aș întreba pe colegii mei cât e darul și cine îl de pentru că îl susțin pe Nicușor Dan.

Cred că suntem într-un moment atât de sensibil din punct de vedere geo-politic, într-un moment atât de greu pentru societatea românească, care e la un pas de implozie.

Oamenii s-au săturat de atâta nedreptate, s-au săturat să o ducă de azi pe mâine. Eu știu că o să încerce să îmi ia inclusiv banii pentru campanie.

Eu n-am nevoie bani, eu am nevoie alături de mine de oameni curajoși.

Nu am de gând să mă retrag și voi lupta cu toată ființa mea”, a declarat Elena Lasconi.

Biroul Național al USR a decis miercuri să convoace o ședință de Comitet Politic pentru a vota susținerea, la alegerile prezidențiale din luna mai, a candidatului independent Nicușor Dan.

Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de vicepreședintele USR Dominic Fritz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Avertismentul polițiștilor înainte de Florii: Asigurați-vă că produsele sunt avizate sanitar – veterinar

În perioada 11 – 13 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, împreună cu celelalte structuri specializate,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect