-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Scandal uriaș după răpirea unui copil în județul Sibiu

Cele mai citite

Un scandal imens s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Cașolț, polițiștii fiind solicitați să intervină prin numărul unic 112.

Scandalul a pornit în urmă cu două zile, iar miercuri noaptea la Cașolț au fost trimise mai multe echipaje de jandarmi și polițiști.

„La data de 15 august, în jurul 3, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la producerea unui scandal pe raza localității Cașolț.

La fața locului au fost direcționate de îndată echipaje de polițiști și jandarmi, constatându-se următoarele:

La data de 15 august, în jurul orei 2, un bărbat în vârstă de 21 de ani și unul în vârstă de 31 de ani, ambii din Tălmaciu, s-ar fi deplasat din Tălmaciu în localitatea Cașolț cu intenția de a-l lua de la tată, pe nepotul bărbatului de 31 de ani, un copil în vârstă de 2 ani.

Tatăl copilului l-ar fi luat pe acesta de la domiciliul mamei, din localitatea Tălmaciu, contrar voinței acesteia, la data de 13 august.

Ajunși la imobilul unde presupuneau că s-ar afla copilul, cei doi bărbați ar fi distrus ușa de acces în imobil, ar fi pătruns în casă, l-ar fi agresat pe proprietarul imobilului, fratele tatălui copilului și, dintr-o cameră unde se aflau mai mulți minori, copiii proprietarului, l-ar fi luat pe unul dintre aceștia, în vârstă de 3 ani, deplasându-se apoi la imobilul unei rude, în localitatea Cașolț.

Aici, cei doi bărbați și-ar fi dat seama că au luat un alt copil și nu pe nepotul căutat. În acest imobil au intervenit în scurt timp jandarmii sibieni, care au preluat copilul și l-au înapoiat familiei.

În urma evaluării preliminare a stării copilului, nu s-au constatat urme de violență fizică asupra sa.

Bărbatul agresat, în vârstă de 35 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi presupuși agresori au fost preluați ulterior de către polițiști.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, distrugere, respectiv lovire sau alte violențe.

În prezent, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect