0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Scriitoarea Doina Ruști îşi lansează ultima carte, la Sibiu

Cele mai citite

Scriitoarea Doina Ruști va avea o întîlnire cu cititorii din Sibiu,  prilejuită de apariția
recentă a romanului „Logodnica”, precum și de reeditarea romanului „Fantoma din
moară”. Evenimentul este programat miercuri, 15 noiembrie, de la ora 18:00, la Librăria Constantin Noica”. Moderatorul discuţiei va fi poetul Radu Vancu.
Părerile cititorilor şi specialiştilor despre cărţile scrise de Doina Ruști:
,,Doina Ruşti are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor şi a societăţii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derulării epice, are o funcţie constant erozivă. O scriitură picturală (prin comparaţia perfect utilizată) şi
cinematografică prin amploare.” (Ramón Acín, _Turia_)
„_Fantoma din moară_ este parabola comunismului. Un roman care are pastă, vînjos şi care face bună pereche cu parte ori cu părţi din _Orbitorul_ lui Cărtărescu.” (Dan C. Mihăilescu)
„Dacă mi s-ar cere să recomand anumite personaje, pagini sau secvenţe din a doua parte a romanului _Fantoma din moară_, n-aş şti la ce să mă opresc mai întîi, pentru că aproape totul este, aici, remarcabil.” (Bianca Burţa-Cernat)
„Scrisă de o prozatoare puternică şi originală, _Fantoma din moară_ nu este doar o apariţie editorială de vîrf, ci şi una dintre cele mai convingătoare şi expresive ficţiuni despre comunismul autohton publicate în ultimul deceniu.” (Paul Cernat)
„Unui astfel de talent i se potriveşte bine tema comunismului, demonia istorică a celor 45 de ani nenorociţi ai României.” (Doris Mironescu)
Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s‑a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, amintim _Zogru _(2006) şi _Lizoanca la 11 ani _(2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul _Lizoanca_) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. _Manuscrisul fanariot _(2015) şi _Mîţa Vinerii _(2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice. În 2017 a mai publicat romanul _Logodnica_. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi
scenarist.
Eveniment organizat de Editura Polirom, în parteneriat cu Librăriile
Humanitas.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect