2.9 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Sibian ridicat de polițiști. A încasat bani și nu a livrat mașinile promise

Cele mai citite

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Sibiu, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și înșelăciune.

Anchetatorii au stabilit că în 12 iulie, sibianul a furat un autoturism de la un bărbat de 46 de ani, din Cisnădie, autoturism pe care l-ar fi deținut anterior și i l-ar fi vândut persoanei vătămate.

De asemenea, în 3 octombrie 2024, persoana vătămată i-ar fi plătit presupusului autor suma de 42.347 de lei, pe bază de factură, reprezentând plata pentru achiziționarea unui autoturism.

„Ulterior, sibianul nu ar fi respectat promisiunea de a livra autoturismul plătit persoanei vătămate, invocând diferite motive.

Publicitate

Totodată, alte două persoane, o femeie de 38 de ani, din municipiul București, și un bărbat de 49 de ani, din Sibiu, ar fi tranferat în contul persoanei cercetate alte sume de bani, reprezentând avansul pentru achiziționarea de autoturime, însă nu le-au mai primit.

În urma cercetărilor efectuate cu operativitate, polițiștii au stabilit că firma administrată de sibian, al cărei cont l-a indicat persoanelor vătămate pentru virarea sumelor de bani, ar fi inactivă.

În baza probatoriului administrat, la data de 24 iulie a.c., în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu, au fost efectuate două percheziții domiciliare la adresa de domiciliu a persoanei cercetate, precum și la altă adresă din municipiul Sibiu, unde a fost identificat autoturismul sustras.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic Sibiu și al Serviciul de Acțiuni Speciale Sibiu, precum și sprijinul Direcției de Investigații Criminale.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și înșelăciune„, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect