5.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Nicoleta Todirișcă, o carte publicată, un vis împlinit. Galerie Foto

Cele mai citite

Sâmbătă, 10 iunie, la sediul Fundațieie „Un copil, O speranță”, Viorica Nicoleta Todirișcă și-a lansat prima carte: „Culegere de Literatură Laică Românească”. Este un volum prin care Nicoleta își așterne sufletul pe hărtie, fie prin poezie, fie prin istorioare scurte.

Despre Nicoleta Todirișcă am mai scris. Când am cunoscut-o era în clasa a VIII-a și se număra printre premianții Sibiului pentru performanțele obținute de ea la olimpiadele de religie, atât la nivel local, cât și național. Povestea ei m-a impresionat încă de atunci. Fata a fost diagnosticată cu tatrapareză spastică, un diagnostic greu, din cauza căruia nu-și poate folosi mâinile și picioarele. Nimic nu a oprit-o să facă ce-i place, dârză să-l iubească pe Dumnezeu și să arate că nu există nicio scuză atunci când vine vorba de învățat și de a fi cel mai bun.

Trei ani mai târziu, când Nicoleta era în clasa a XI-a obține premiul I, la secțiunea poezie, la Concursul internațional „Învingători prin artă”, cu poezia „Zâna fructelor”, sub îndrumarea profesoarei de religie Daniela Mihai. A fost un moment decisiv în destinul ei. Atunci s-a hotărât să-și strângă toate creațiile într-o carte, pe care să o publice. Și a reușit! Cu o voință de neclintit, cu o ambiție, care uneori îi dă bătăi de cap, așa cum recunoaște și în carte, a reușit.

Zeci de prieteni, familie, vecini, cadre didactice au fost prezenți la lansarea care a avut loc într-un cadru plin de emoție. Evenimentul a fost patronat de Elena Tudorache, fondatorul Asociației „Un copil, O speranță”.

„Nicoleta a fost unul dintre primii copii cu dizabilități care au inaugurat serviciul fundației. De atunci a rămas alături de UCOS. Dintotdeauna Nicoleta ne-a marcat prin voința pe care a avut-o, prin dorința cu care a pătruns lucrurile. Profunzimea existenței noastre face din ea un om cu care sunt convinsă că, în ani, ne vom mândri că i-am fost alături azi, la lansarea primei ei cărți”, a spus Elena Tudorache în deschidere.

Nicoleta a stat în mijlocul mesei, încadrată de prieteni, vizibil emoționată și mândră de ce avea să se întâmple. „Am scris această carte pentru a arăta tuturor că se poate, că dizabilitatea nu m-a împiedicat să creez, iar dacă ai oameni minunați alături reușești să faci orice”, spune ea, apoi cu voce tremurândă vorbește despre carte. A strâns în paginile ei creațiile din clasa a III-a, lucrările făcute sub îndrumarea psihologului Valerica Milosteanu, cu care a lucrat, numite „Dragă frică”, „Dragă ambiție” și „Dragă speranță”, poezii dedicate bunicii, prietenilor și locurilor prin care a trecut și care i-au fost dragi.

Directori de școli și prefectul Sibiului

La lansarea cărții au fost prezente multe cadre didactice printre care Nicoleta Tănase, diriginta fetei, profesoara de religie Daniela Mihai, directoare Școlii Generale Nr.1 din Sibiu și Dorina Cișmaș directoarea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, liceu la care Nicoleta a învățat. O surpriză a reprezentat-o prezența lui Lucian Radu, prefectul Sibiului. Acesta o cunoștea pe Nicoleta de mai bine de 15 ani, fiind vecini la un moment dat și impresionat de ambiția fetei a decis să-i fie alături. „Pe Nicoleta vreau să o felicit pentru tenacitatea ei, pentru implicarea ei în tot ceea ce a făcut și îi doresc să fie puternică, să aibă succes și să se bucure de viață din plin”, a spus acesta în încheierea evenimentului.

Lansarea cărții Nicoletei Todirișcă a fost o lecție de viață. Fata este astăzi în plină febră a bacalaureatului pe care îl consideră „cel mai important proiect la care lucrează”. Mai târziu își dorește să-și publice și compunerile religioase pe care le-a lucrat cu prof. Măriuca Neagu, ca exerciți pentru olimpiadele de religie și la câte a demonstrat Nicoleta până acum, cu siguranță va reuși.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Îndrăzniți să-L iubiți pe Dumnezeu!” – Mesajul părintelui Octavian Blaga despre Iubire

Luni, 25 noiembrie 2024, Aula Facultății de Teologie din Sibiu a găzduit conferința „Și dacă Iubirea e ceea ce...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect