4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

17 noiembrie – Ziua mondială a prematurității

Cele mai citite

Ziua mondială a prematurității este marcată, anual, la 17 noiembrie. Inițiată de Fundația Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuților în 2010 și marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenția asupra riscurilor pe care le presupune nașterea prematură.
În acest sens, se urmărește atât educarea mamelor cu privire la anumite stiluri de viață ce ridică probabilitatea unei nașteri premature, cât și perfecționarea actului medical și găsirea resurselor financiare pentru dotarea tuturor maternităților cu aparatura necesară acestor copii speciali.
Printre factorii de risc ce pot duce la o naștere prematură dar pot fi evitați de viitoarele mame se numără fumatul, consumul de alcool, utilizarea medicamentelor, regimul alimentar, stresul, vârsta de peste 35 de ani.
La Sibiu, ziua va fi marcată printr-un spectacol care va avea loc la Teatrul Gong și va fi susținut de Radu Nechifor și invitații.
„1 din 10 copii se naşte prematur. 1 din 10 copii este sărbătorit pe 17 noiembrie în lumea întreagă. Sunt copii al căror drum în viaţă începe mai anevoios, copii luptători şi curajoşi care dau uneori cele mai grele bătălii din întreaga lor viaţă în primele ore, zile, săptămâni şi chiar luni din viaţă”, scrie Asociația Baby Care din Sibiu pe pagina dedicată evenimentului.
Conform site-ului organizației Salvați Copiii, nașterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalității bebelușilor, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual. Peste o jumătate dintre aceștia ar putea fi totuși salvați cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibiancă de 73 de ani, rănită în timp ce traversa pe roșu

O sibiancă a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seara pe Bulevardul Corneliu Coposu, în municipiul Sibiu.Din primele...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect