-0.8 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

19 persoane amendate pentru că nu au respectat normele privind plimbarea animalelor de companie prin oraș

Cele mai citite

Un număr de 19 medieșeni au fost amendați de polițiștii locali din oraș pentru că nu au respectat prevederile unei hotărâri a Consiliului Local privind plimbarea animalelor de companie pe domeniul public. În cadrul activităților desfășurate pe această linie, polițiștii locali au aplicat 19 amenzi în valoare de 3.300 de lei. Polițiștii locali spun că de cele mai multe ori s-a constatat faptul că persoanele care plimbă animalele de companie în spaţiile publice, nu iau măsurile de îndepărtare a reziduurilor provenite de la acestea. Fiecare deţinător de animale de companie, atunci când se plimbă pe domeniul public, are obligaţia să dispună de materiale necesare pentru curăţarea locului şi să îndepărteze rezidurile provenite de la acestea. Prin materiale necesare păstrării curăţeniei se înţelege fie ca însoţitorul să aibă asupra sa mătură, făraş, fie pungă de unică folosinţă, fie pungă şi mănuşi de unică folosinţă.
Însoţitorii animalelor de companie vor avea în mod obligatoriu pe timpul plimbării, asupra lor, actul de identitate şi carnetul de sănătate al câinelui. Neluarea unor astfel de măsuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 150 la 300 de lei, în conformitate cu prevederile unei hotărâri a Consiliului Local Mediaș.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Sibiul spulberă Galațiul, iar KING este adevăratul rege al serii

Era Fleșeriu 2.0 începe cu 100 de puncte!Să recunoaștem, emoțiile pluteau în aer înainte de primul fluier. Cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect