„În fața morții nu mai ești nimic, nu mai ești poet, ești un simplu om care trebuie să dispară”, spunea Marin Preda în romanul „Cel mai iubit dintre pământeni.”
Nuvelistul, romanicerul şi scriitorul Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922 la Siliştea Gumeşti, în Teleorman și moare 16 mai 1980. Astăzi se împlinesc 35 de ani de atunci, din acea zi „nenorocită şi ploioasă” cum avea să evoce mai târziu dramaturgul Radu F. Alexandru, prieten şi colaborator, cel care i-a fost alături în ultimele momente din viaţă.
La vârsta de doar 57 de ani si noua luni, nimeni nu se aştepta la dispariţia fulgerătoare a scriitorului. În ziua morţii, Preda se afla în camera 6 de la Palatul Mogoşoaia. Cunoscuse deja succesul. romanul „Moromeţii” se studia în manualele şcolare, cărţile sale se bucurau de aprecierile criticilor şi Preda promitea să mai publice ani mulţi înainte. A fost găsit mort, în „camera de creaţie” de la Palatul Mogoşoaia, cauza oficială a morţii fiind „asfixierea mecanică”. La fel ca viaţa lui Preda şi ca şi iubirea pentru Aurora Cornu, moartea scriitorului poate constitui subiect de roman.
S-au scris mii de rânduri despre moartea suspectă a scriitorului. S-a vehiculat şi ideea asasinării, dat fiind că, prin opere sale, Marin Preda îşi atrăsese ”duşmănia” regimului şi a Securităţii. Se spune că a ajuns în vizorul Securităţii, după apariţia romanului ” Delirul” prin care adusese în faţa opiniei publice, în plin regim comunist, profilul moral al generalului Ion Antonescu, prezentându-l într-o lumină pozitivă. Se mai spune că a atras şi mai mult atenţia Securităţii prin „Cel mai iubit dintre pământeni”, capodoperă în care aminteşte de „era ticăloşilor”.
După moartea lui au apărut voci potrivit cărora, Preda ar fi avut în lucru un alt roman, în care urma să arate cum au fost lichidate valorile neamului românesc, în „obsedantul deceniu”. Adevărate scenarii s-au creat după moartea fulgerătoare a scriitorului.
Adevărul despre moarte l-a luat cu el Marin Preda în ziua de 16 mai 1980. Învăluită în mister rămâne şi povestea manuscriselor lui Preda, o parte din ele dispărute după ce au fost ridicate de Procuratură şi Securitate. Chiar dacă timpul nu a avut răbdare cu Preda, dispărut înainte de a împlini 58 de ani, scriitorul a lăsat literaturii române un tezaur. „Moromeţii“, „Delirul“, „Întâlnirea din pământuri“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“ sunt doar câteva dintre comorile lăsate literaturii române de prozatorul teleormănean considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai ultimului sfâşit de secol.
Sursa Historia