7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

8 Martie nu s-a născut la sat

Cele mai citite

Ne-am gândit să vedem în ce măsură se sărbătorește 8 Martie la sat. Într-o zi frumoasă de joi, cot la cot cu soarele primăverii calendaristice, am plecat la drum prin Mărginimea Sibiului. Am trecut prin toate satele, până sus, în Jina. Ne-am oprit în Tilișca, în Rod, Poiana Sibiului, oriunde un sătean veritabil a fost de acord să vorbească cu noi. Așa am aflat povești minunate despre altfel de femei, despre altfel de aprecieri și despre altfel de dorințe.

Era dimineață când am decis să plecăm pe sate. Sincer, nu știam ce vom găsi, dar simțeam o bucurie sufletească, un îndemn. Ca acela pe care-l aveam în copilărie înaintea unei aventuri. Sătenii, de obicei, sunt oameni sinceri și eram tare curioasă dacă pentru ei există sau nu această sărbătoare de „venerare a femeii”. Cu acest gând am pornit la drum.

Era una dintre acele zile în care Baba Dochia a mai renunțat la un cojoc. În Rod, aproape de ieșire, i-am văzut: Maria și Dumitru Gândilă. Doi bătrâni de 85 și 88 de ani, încă împreună după 54 de ani, se duceau în vizită la vecini. I-am oprit cu un „bună dimineața”. S-au oprit și s-au întors către mine, încet, dar sigur. Mi-au zâmbit amândoi.

Publicitate

I-am întrebat despre 8 martie și mi-a răspuns bădia Dumitru: „Nu domniță, noi, țăranii, nu avem timp de așa ceva și nici nu am avut. Nu ne-am permis luxul de a ave’ mofturi așa cum sunt în ziua de azi. Pe noi ne preocupa munca câmpului, mersul la sapă, gospodăria, asta ne unea. Lucram pământul și eu și muierea cot la cot. Nici nu știam când este 8 martie. Așa am mers împreună prin viață, fără să știm de ea.

Da maică, am muncit amândoi, că suntem de atâția ani împreună”, a întărit spusele și maica Maria.

Arătau minunat amândoi, încât am știut că aprecierea lor este dincolo de cuvinte și de gesturi. Martori stau anii grei din spatele lor. Maria Dumitru este expemplul femeii care s-a dedicat întreaga viață muncii în gospodărie și pentru familie. Femeia aceea dură ca stânca, pe care nici greutățile vieții și nici cele fizice nu au doborât-o. Încă stă în picioare.

Doi bărbați și opt femei în primărie la Poiana

Am poposit apoi la Primăria din Poiana Sibiului. Ne-am gândit că domnul primar ne poate spune mai multe despre felul în care se sărbătorește 8 Martie în sat. Pe Ilie Dăncilă l-am găsit la birou. I-am povestit motivul călătoriei noastre, însă nu a putut să ne spună prea multe. „În sat nu prea se sărbătorește”, ne spune el.

La Primărie nu le ignoră pe doamne, cu atât mai mult cu cât, în toată instituția sunt doar 2 bărbați și 8 femei.

Și de 1 Martie au primit mărțișoare și le vom sărbători cu siguranță pe 8 Martie”, a spus vesel primarul, apoi ne-a îndreptat spre biroul doamnelor să ne spună ele mai multe.

În secretariat erau două dintre doamne, elegante și cochete, însă când le-am întrebat de 8 Martie, chipurile lor s-au umbrit și pe buze au apărut zâmbete triste.

Noi nu sărbătorim, să știți”, spune una dintre ele.

Păi, de ce?”, am întrebat eu de-a dreptul surprinsă.

Pentru că nu mai avem bună-dispoziție. Avem alte probleme, serviciul, copiii, nepoții”, spunea doamna, iar pe fundal, ca nuca-n perete, cânta Proconsul. Și atât! Doamnele n-au mai vrut să spună nimic.

Mai sus, la ieșirea din Poiana am întâlnit un grup de doamne vesele. Maria Grozav a vorbit pentru ele: „Sărbătorim, cum să nu. Ziua Mamei. Ne aduc copiii flori, colegii”. Am întrebat-o și de soț, dacă o apreciază. „Apăi dacă ar fi o țâră mai multă apreciere ar fi mult mai bine, dapăi ne bucurăm și cu mai mai puțină”, a încheiat ea veselă.

Am zâmbit și eu, când pe acolo a trecut Virgil Stăncoie. La cei 45 de ani ai lui era plin de viață și de dragoste pentru soția lui, încă de la primele ore ale dimineții: „Cum să nu. Trebuie să sărbătorim femeile. M-am gândit și anul acesta la cadou, cum să nu, luăm tot ce este mai frumos pentru soțiile noastre. Ea pentru mine înseamnă iubire, dragoste, fericire!”, striga el în urma noastră și i-am făcut cu mâna și i-am promis că soția lui va citi asta în ziar.

Cultul urzicii

Ajunși și în Jina ne-am întâlnit cu Dumitru Gheorghioi. În el am văzut esența țăranului român. Inteligent, vesel și pus pe glume, mergea, cu sapa în spate, să mai așeze mușuroaiele din câmp.

Am sărbătorit cât am fost mai tânăr, acum nu mai sărbătorim. Amu a me îi bătrână, o țâră”.

Bun”, am continuat „și când era tânără cum o surprindeați de 8 Martie?”

Apăi să-ți spui drept, eu am fost cioban și nu eram acasă de 8 Martie. Eram prin Timișoara cu oile. Veneam acasă pe la 14, 15 Mai și de plecat, plecam toama pe 17, 18, 19 septembrie. De 8 Martie nu am fost niciodată acasă. Asta recunosc.”

Păi bine și acum?”, continui eu.

Să-ți mai zic ceva. Apăi dacă-s certat cu ea?”, întreabă el.

Motiv de împăcare”, spun eu.

Atunci ar fi bune niște urzici să-i dau peste picioare” și nea Dumitru se puse pe râs, după care mă liniștește. „Mai glumim și noi”.

Cu sigurană, la cei 77 de ani, își iubește femeia. Am plecat mai departe, dar numai după ce mi-a spus un banc cu urzici.

Am ajuns din nou în Tilișca. Acolo, pe marginea drumului, stăteau de vorbă Gligor Cornea (64 de ani) și Ioana Grancea (23 de ani). L-am întrebat pe badea Gligor, cum este cu 8 Martie? „Cum să fie”, răspunde el, „Ieșim să curățăm grădinile și să dăm foc la uscături.” „Bine, dar cu soțiile sunteți atenți, aici în sat, de 8 Martie?”, spun eu. „Care n-au de lucru îs mai atenți, care au, își uită că este 8 martie”. În dreapta mea, se auzi râsul Ioanei, cristalin ca un clinchet de copoțel. „Cum să uiți, bre de 8 Martie, măcar niște de flori să-i dai”, îl apostrofează ea. Nea Gligor râde: „Păi de unde flori că n-au ieșit. Poate doar niște urzici, că-s bune de mâncare”. Ne-am veselit cu toții.

În realitate, Gligor Cornea își iubește și apreciază soția. Pentru el, ea este „mica mea”, așa o alintă și omul care i-a fost și încă îi este alături. Ioana este însă mai legată de 8 Martie. Soțul ei nu are cum să uite această zi. „ În 8 martie ne-am cunoscut și tot în 8 martie m-a cerut de nevastă.” Ioana spune asta cu toată dragostea, strângându-și pruncul de doar câțiva anișori la piept. Ei sărbătoresc 8 martie în familie.

Tinerii și mama

Eram deciși să ne întoarcem în Sibiu cu cât material adunasem pentru articol. Vorbisem și cu țața Mărina, care ne arăta mândră mărțișorul din piept și cu Elena Berza, rămasă singură, doar cu amintirea zilei în care era sărbătorită de 8 Martie. L-am întâlnit și pe Ion Zeicu, care și-a înmormântat soția acum câțiva ani. „N-o mai am de câțiva ani lângă mine. O sărbătoresc în gând. Când era lângă mine o sărbătoream ca mamă și femeie. Ne omeneam. Mai țin oamenii, în special cei tineri. Bătrânii nu prea au treabă”, ne spune el.

La ieșirea din sat i-am văzut: tineri și frumoși, mândri feciori ai satului. Iancu și Lau, ambii de 22 de ani, stăteau de vorbă. Când au auzit ce vreau să aflu de la ei au început să se distreze, cu veselia caracteristică vârstei lor.

Le sărbătorim cum să nu. Îi iau prietenei un buchet din ăla frumos și scump, de vreo 200 de lei.”, a spus unul dintre ei.

Cu certitudinea că-și vor lua vreo două, i-am întrebat dacă pe mama lor o vor sărbători. Au devenit deodată serioși. „Mamele, da! Sunt cele mai importante și merită ziua asta. Le dorim să fie sănătoase și să rămână alături de noi tot așa cum au fost și până acum.”, au mai spus băieții.

Aventura noastră se încheiase. Când am început să scriu acest material aș fi vrut să găsesc un citat frumos despre femeie. Am găsit sute. De la Marilyn Monroe la Freud, de la Mahatma Gandhi la Coco Chanel, care mai de care mai înălțătoare și tentante. Nu am ales niciunul. Dacă vreți vreodată să citiți cel mai frumos citat despre femeie, priviți în ochii și sufletul celor din jurul vostru. Acolo stă scris tot ce vă interesează!

La mulți ani tuturor femeilor și mamelor din lumea întreagă!

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect