22.9 C
Sibiu
marți, aprilie 22, 2025

Sibiul, mai curat cu ajutorul Asociaţiei „Rotary Club”

Cele mai citite


Un oraş mai curat este visul oricărui cetăţean. La Sibiu, dorinţele localnicilor le-au fost îndeplinite de Asociaţia „Rotary Club”, care a demarat un proiect aflat la cea de-a treia ediţie, în anul 2018. În cadrul programului, organizatorii şi-au propus să doteze 100 de familii cu coşuri de gunoi pentru colectare selectivă, să informeze cetăţenii despre importanţa păstrării curăţeniei, să înveţe 200 de elevi să protejeze mediul înconjurător şi să creeze o „Patrulă verde” prin intermediul căreia să monitorizeze modul de respectare a regulilor principale.
Asociaţia „Rotary Club” Sibiu a demarat proiectul „Pentru un Sibiu mai curat” în anul 2016, cu gândul de a mobiliza locuitorii burgului să se implice pentru ca oraşul lor să se ridice la cele mai înalte standarde.
„Dacă în primele două campanii, în anii 2016 şi 2017, ne-am axat pe informarea posesorilor de animale despre modalităţile de curăţare, influenţa negativă asupra mediului şi asupra sănătăţii persoanelor din jur, dar am şi sprijinit logistic acest lucru prin amplasarea de dispensere cu pungi necesare strângerii reziduurilor, în acest an ne-am propus să ne implicăm în informarea cetăţenilor cu privire la colectarea selectivă. Efortul nostru din campaniile desfăşurate în anul 2016 a fost răsplătit prin faptul că această idee a fost preluată şi de Primăria Municipiului Sibiu, care a amplasat în foarte multe zone dispensere pentru punguliţe”, a spus Claudiu Gavrea, preşedintele Asociaţiei „Rotary Club” Sibiu.
Astfel, în cadrul programului de anul acesta, Rotary a reuşit să instruiască circa 1000 de familii din cartierul Valea Aurie din Sibiu cu privire la regulile de colectare selectivă. 100 dintre acestea au primit din partea organizaţiei şi un mic ajutor, respectiv recipiente de colectare selectivă care să le ajute pentru a păstra un mediu sănătos. În urma acestei activităţi, Asociaţia doreşte să afle cu ce procent va creşte colectarea selectivă la iglu-urile amplasate.
Tot cu scopul de a monitoriza eforturile depuse, s-a creat şi „Patrula verde”, ce constă în acţiuni desfăşurate lunar pentru a analiza modul de respectare a regulilor de colectare selectivă, acordând, în dar, recompense celor care respectă normele impuse.
De asemenea, elevii claselor primare ai Şcolii Gimnaziale nr. 25 din Sibiu au beneficiat de informaţii utile, prezentate de voluntari, care au redat cât mai atractiv importanţa implicării fiecăruia în păstrarea curăţeniei,  importanţa reciclării si rolul acesteia in protejarea mediului inconjurator. Totodată, la această instituţie de învăţământ fiecare sală de clasă a fost dotată cu coşuri de gunoi pentru coectare selectiva.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibiul, mare favorit pentru organizarea finalei Cupei României

Stadionul Municipal Sibiu ar putea găzdui, conform unor surse din cadrul FRF, finala Cupei României la fotbal.FRF încă nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect