UPDATE: 21:00 Biciclistii au dat cateva ture in cercul facut de protestatari in Piata Mare apoi s-a intonat pentru a doua oara Imnul Romaniei.
Cei care aveau steaguri au facut apoi un pas in fata si au strigat „Pentru voi iesim!”, fluturand steagurile, in timp ce un micut cu o pancarta si-a luat locul parca predestinat in mijlocul lor.
Oamenii au strigat apoi „Venim si maine!” si s-au indepartat de Piata Mare.
UPDATE: 20:40 Sibienii au revenit in Piata Mare, unde marsaluiesc de jur imprejurul inimii Sibiului. In acest moment sunt peste 2.000 de oameni care cer demisia Guvernului Grindeanu.
Striga, printre altele „PSD Ciuma rosie”, „Jandarmeria, jos palaria” si „Hotii”
UPDATE: 20.30 Protestatarii au marsaluit doar pana in Piata Unirii si revin in Piata Mare.
UPDATE 20.15 Protestatarii au pornit in mars pe Nicolae Balcescu. La momentul plecarii din Piata Mare, deja se stransesera 700 de persoane. Unii dintre protestatari deschid coloana pe biciclete.

Inainte de a pleca din Piata Mare, manifestantii au intonat Imnul National.
In Piata Unirii deja se stransesera circa o mie de protestatari care se indreapta catre Mihai Viteazu.
Stire initiala:
Sibienii nu renunță la protest.
Pentru a noua seara consecutiv, circa 300 de persoane s-au strans in Piata Mare a orasului si infrunta vremea neprielnica.
Unii dintre protestatari au sosit cu bicicletele, asa cum a fost facut apelul pe Facebook. In incercarea de a dinamiza cea de-a noua seara de proteste, sibienii si-au propus sa mearga intr-un mars cu bicicletele.
La ora transmiterii acestei stiri, mai putin de zece persoane au biciclete in Piata Mare.
Sibienii se declara nemultumiti de Cabinetul Grindeanu si spera in caderea Guvernului, in ciuda faptului ca motiunea de cenzura care ar fi putut duce la un asemenea deznodamant a fost respinsa in Parlament.
La randul lor, reprezentantii Aeroportului Sibiu au transmis un comunicat de presa in care cer sa nu se mai foloseasca lasere, lampioane si alte dispozitive pe culoarul de zbor al aeronavelor.
Vedeti mai jos, continutul integral al comunicatului de presa al Aeroportului Sibiu:
În contextul în care administrația Aeroportului Internațional Sibiu a constatat în ultimele 6 luni, o intensificare a evenimentelor publice în care au fost folosite lampioane, artificii și/sau lasere, dorim să subliniem faptul că în conformitate cu Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 735/2015 privind aprobarea „Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituţi aeronautice civile şi a condiţiilor de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României” și cu Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind „normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației”, pe terenurile de aeronautică civilă şi în vecinătatea acestora (inclusiv în perimetrul infrastructurilor aeroportuare şi în împrejurimi), respectiv pe o rază de aproximativ 15 km în cazul aeroportului sibian, siguranța zborului se realizează inclusiv prin:
- interzicerea/eliminarea dispozitivelor cu fascicul laser, cu excepția celor utilizate în domeniul aeronautic;
- interzicerea/eliminarea luminilor periculoase, derutante, înșelătoare (sisteme de iluminat, firme/reclame luminoase) – pentru prevenirea riscului de confuzie și/sau de orbire;
- interzicerea lansării de focuri de artificii, lampioane și înălțării de baloane sau aeromodele – pentru prevenirea riscurilor de incendiu și de coliziune.
Totodată, vă facem cunoscut faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis în luna Noiembrie 2016, un material de informare aeronautică având ca subiect „Pericolele reprezentate de lasere pentru siguranța aeronautică”.
Acest document poate fi vizualizat și pe site-ul acestei instituții, în cadrul secțiunii Siguranță, accesând următorul link http://www.caa.ro/siguranta/informari-de-siguranta.
În vederea evitării oricăror evenimente sau incidente de aviație civilă apelăm la spiritul civic al comunității și la sentimentul de responsabilitate al cetățenilor, astfel încât împreună să asigurăm condițiile de siguranță necesare desfășurării zborurilor pe Aeroportul Internațional Sibiu.






