13.2 C
Sibiu
joi, martie 26, 2026

Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu bun de plată. Totodată, SAIFS nu îndeplinește pragul legal de reprezentativitate (sub 35%)

Cele mai citite

Sindicatul Salariaților Filarmonicii Sibiu (SSFS) anunță soluționarea definitivă a litigiului privind reprezentativitatea sindicală, în dosarul nr. 8962/306/2025, de către Tribunalul Sibiu – Secția I civilă.

Prin hotărârea pronunțată la data de 18 martie 2026, instanța a respins ca neîntemeiat apelul formulat de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS), menținând în integralitate Sentința civilă nr. 657 din 29 decembrie 2025 pronunțată de Judecătoria Avrig.

Hotărârea este definitivă. Anterior formulării apelului, o cerere de suspendare înaintată de SAIFS în cadrul aceluiași litigiu a fost, de asemenea, respinsă de instanță ca neîntemeiată, confirmând consecvența soluțiilor pronunțate în această cauză.

Neclarități privind componența reală a SAIFS

Decizia instanței reconfirmă reprezentativitatea Sindicatului Salariaților Filarmonicii Sibiu, precum și legalitatea demersurilor acestuia. Totodată, instanța a constatat lipsa temeiniciei acțiunilor promovate de SAIFS, organizație care nu îndeplinește pragul legal de reprezentativitate (sub 35%).

În acest context, SSFS subliniază că există în continuare neclarități privind componența reală a SAIFS, inclusiv situații în care sunt invocate persoane care nu mai au calitatea de angajat al instituției, aspecte care ridică semne de întrebare cu privire la validitatea pretențiilor de reprezentativitate.

SAIFS trebuie să achite peste 9.000 lei către SSFS

SSFS consideră că promovarea unor demersuri judiciare nefondate contribuie la menținerea unei stări de tensiune în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, cu impact asupra stabilității mediului profesional.

Instanța a dispus, de asemenea, obligarea apelantului la plata sumei de 9.250,69 lei către SSFS, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Alcool, scandal și violență: un bărbat din Alțâna a ajuns în arest după ce și-a terorizat familia

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitatea Alțâna, a fost reținut de polițiști după ce ar...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect