Un bărbat de 34 de ani din judeţul Dâmboviţa, cu permisul de conducere suspendat, a fost prins în trafic d epoliţiştii sibieni. Şoferula fost oprit pe DN1, în apropiere de localitatea Scoreiu după ce a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza prea mare.
„În cadrul acțiunilor preventiv-reactive desfășurate în trafic, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pe DN1, în afara localității Scoreiu, un conducător auto surprins de aparatul radar circulând cu o viteză ce depășea limita legală. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că șoferul, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în județul Dâmbovița, avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată până la data 20.07.2017.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Bărbatul este acum cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul având permisul suspendat.




